Legătura secretă și murdară dintre Prințul Charles și familia lui Osama bin Laden. Mulți bani sunt în joc
Care este legătura secretă și murdară dintre Prințul Charles și familia lui Osama bin Laden? Presa din Marea Britanie discută aprins despre legătura secretă și murdară dintre Prințul Charles și familia lui Osama bin Laden. Noile dezvăluiri, catalogate ca fiind incediare, pun într-o lumină extrem de nefavorabilă Casa Regală. Conform informațiilor, mulți bani sunt în joc. Totul ar fi plecat de la „The Bin Ladens: An Arabian Family in The American Century”, carte scrisă de Steve Coll, care detaliază istoria complicată a familiei lui Osama bin Laden.
Care este legătura secretă și murdară dintre Prințul Charles și familia lui Osama bin Laden
Conform unor informații publicate de „The Guardian”, din 2001, Prințul de Wales ar fi luat cina cu un frate al lui Osama bin Laden. Momentul, conform publicației, s-ar fi întâmplat la două săptămâni după atacurile din 11 septembrie. Informația era dată prima dată de Palatul St James.
Dineul, organizat cu câteva luni înainte de atrocități, a fost organizat în sprijinul Centrului Oxford pentru Studii Islamice. Familia Bin Laden are legături cu acest centru, al cărui patron este Prințul Charles.
Charles s-a întâlnit cu Bakr bin Laden, un om de afaceri saudit și fratele suspectului de terorism,. Cei doi au discutat despre credința islamică, a precizat Palatul.
„Putem confirma că prințul de Wales a participat la un dineu pentru Centrul Oxford pentru Studii Islamic. Un membru al familiei extinse a lui Osama bin Laden a fost prezent la acel dineu.
Este un centru recunoscut care promovează o mai bună înțelegere a credinței islamice, iar aranjamentul a fost făcut cu câteva luni în urmă,”, a declarat o purtătoare de cuvânt.
„S-ar putea să nu fie de fapt fratele său”
Purtătoarea de cuvânt a spus că nu este sigură de modul exact în care Bakr și Osama bin Laden sunt rude.
„Este o familie foarte, foarte mare. Din câte am înțeles eu, acest anumit membru al familiei este numit frate, dar s-ar putea să nu fie de fapt fratele său”, a spus ea.
Purtătoarea de cuvânt nu a putut confirma dacă întâlnirea a avut loc la Highgrove, sau nu. Se pare că Charles a fost prezentat lui Bakr bin Laden în iunie 2000. Cei doi făceau cunoștință la o expoziție din Londra.
Ulterior, Bakr a participat la un banchet în onoarea lui Charles în Riad. Aici, el și unii dintre frații săi conduceau afacerea de construcții a familiei. Familia l-a renegat pe Osama bin Laden u mai mulți ani, înainte de a deveni inamicul numărul 1.
Charles a manifestat de mult timp un interes deosebit pentru islam, iar în 1993 a ținut un discurs la centrul din Oxford, lăudându-l ca fiind „un vehicul important și interesant pentru promovarea și îmbunătățirea înțelegerii lumii islamice”.
Organizația caritabilă a prințului a acceptat o donație de 1 milion de lire sterline
Acum, potrivit unui reportaj publicat de The Sunday Times, au apărut alte informații referitoare la legătura secretă și murdară dintre Prințul Charles și familia lui Osama bin Laden. Publicația spune că organizația caritabilă a prințului ar fi acceptat un milion de lire sterline. Donațiile ar fi fost făcute de familia lui Osama bin Laden.
Organizația caritabilă a prințului ar fi primit banii de la Bakr bin Laden, patriarhul familiei, și de la fratele său vitreg Shafiq. Bărbații sunt frații vitregi ai lui Osama bin Laden, creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001.
The Sunday Times susține că prințul Charles s-a întâlnit cu Bakr bin Laden, în vârstă de 76 de ani, în cadrul unei întâlniri private la Clarence House din Londra, la 30 octombrie 2013.
Fundația caritabilă a Prințului de Wales (PWCF) este locul unde ar fi fost depozitați banii. Nu există nicio sugestie că plata ar fi fost ilegală.
„Donația din partea șeicului Bakr Bin Laden în 2013 a fost analizată cu atenție de administratorii PWCF la momentul respectiv. A fost efectuată o diligență adecvată, fiind căutate informații dintr-o gamă largă de surse, inclusiv de la guvern.
„Decizia de a accepta donația a fost luată în întregime de către Administratori. Orice încercare de a sugera contrariul este înșelătoare și inexactă.”, a declarat Sir Ian Cheshire, președintele PWCF.
Conform acestuia, „donația a fost agreată în totalitate de cei cinci administratori ai organizației caritabile de la acea vreme.” Prințul Charles nu are niciun rol oficial în cadrul PWCF. Un purtător de cuvânt al prințului a declarat că toate organizațiile sale caritabile „funcționează independent de prințul însuși în ceea ce privește toate deciziile legate de strângerea de fonduri.”
Osama bin Laden, creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001
Osama bin Laden a fost creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001, care au ucis 67 de britanici și mii de americani. Nu există nicio sugestie că Bakr sau Shafiq bin Laden ar fi sponsorizat sau ar fi fost implicați în acte de terorism.
Cei doi sunt rude cu Osama bin Laden prin intermediul tatălui lor, Mohammed bin Awad bin Laden. Mohammed a devenit cel mai bogat cetățean saudit non-roial după ce a fondat BinLadin Group, un conglomerat de construcții.
Acesta a murit când Osama bin Laden avea doar zece ani. Restul familiei bin Laden l-a renegat în mod oficial pe Osama bin Laden, familia Bin Laden fiind una foarte respectată. Osama bin Laden a fost ucis în timpul unui raid al forțelor speciale americane în Pakistan.