Ce lucru le leagă pe Ami și Andra Măruță? Artista a spus cât de mult a fost ajutată de celebra solistă care este iubită de români deja de ani buni. „M-am trezit în mijlocul unei jungle. Cât am stat lângă ele am prins mai mult curaj”, a subliniat vedeta în cadrul unui interviu. Fanii celor două nu știau de aceste eveniment. Mulți au rămas surprinși după cele povestite din partea solistei.
Ami a reușit să dea lovitura în muzică și să își construiască o carieră impresionantă. Ea se bucură acum de atenția fanilor care așteaptă cu nerăbdare fiecare hit al ei.
Șatena s-a luptat încă de la vârste fragede pentru visul ei și a fost nevoită să se mute în București încă din adolescență, departe de familie. Totuși, drumul ei nu a fost atât de lin cum cred unii.
Poate puțini știu, dar ea a lucrat inițial pentru Paula Seling și Andra Măruță. Chiar din acele momente vedeta a prins încredere și curaj să pășească mai departe și să continue să muncească și să spere că va ajunge și ea pe scenă.
,,Mutarea mea în București în clasa a XII-a a fost un sacrificiu major. Încă eram fragilă și nepregătită pentru atâtea schimbări. Venită din Baia Mare, un loc liniștit unde mă simțeam în siguranță, pentru mine n-a fost deloc ușor să mă trezesc brusc în mijlocul unei jungle”, a detaliat solista.
Aceasta a mărturisit că înainte să devină cunoscută a avut șansa să facă parte din echipa unor nume mari de la noi. Cele care i-au dat aripi au fost chiar Andra Măruță și Paula Seling.
Perioada petrecută cu ele în diverse evenimente au ajutat-o să-și contureze o imagine despre industrie și despre sacrificiile pe care le va face în viitor pentru a ajunge un star.
,,Înainte să ajung un nume cunoscut în industrie, am avut șansa să fac parte din echipele câtorva artiști mari de la noi. Faptul că am fost backing vocals pentru Andra Măruță și Paula Seling, m-a rodat și m-a pregătit pentru ceea ce urma să vină în cariera mea.
Cât timp am stat lângă ele, am prins și mai mult curaj și încredere că am tot ce îmi trebuie ca să fiu vocea principală”, a povestit cântăreața, pentru ego.ro.