Un șofer din municipiul Suceava a primit o lecție de viață pe care probabil nu o va uita niciodată. S-a întâmplat în primele ore ale zilei de vineri, 28 iulie. Ca mulți alți participanți la trafic, a decis să sfideze regulile și să se bage în fața tuturor celor care așteptau civilizat în coloană. Ce s-a întâmplat ulterior.
Un material video filmat de un șofer din municipiul Suceava a ajuns viral pe internet. A fost preluat de publicații de știri locale, dar și centrale, cu scopul de a oferi un exemplu de Așa, nu!. Clipul ce îl are în vizor pe un șofer din aceeași localitate poate fi vizualizat și la finalul acestui material.
Totul s-a întâmplat în primele ore ale zilei de vineri, 28 iulie, mai exact în jurul orei 07:45. În plină dimineață, fiecare șofer deplasându-se la destinația unde trebuie să ajungă, traficul era destul de aglomerat în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava.
S-au strâns, astfel, mai multe mașini care așteptau în coloană pe o stradă din cartierul Burdujeni să se elibereze traficul. Doar că, dacă unii așteptau civilizați să le vină rândul să treacă, nu înseamnă că toată lumea a fost de acord cu această perspectivă.
Un șofer de la volanul unei mașini marca Audi a decis să sfideze regulile și să se bage în fața tuturor celor care așteptau civilizat la rând. Doar că fapta sa nu a rămas trecută cu vederea, fiindcă un alt participant la trafic, care a și filmat întreaga scenă, i-a dat o lecție pe măsură.
În timp ce șoferul cu mașina marcă Audi depășea ceilalți participanți la trafic, care așteptau în coloană, un altul a virat la stânga de pe o stradă laterală și l-a blocat, pentru a nu-și putea continua drumul. Șoferul cu Audi a crezut că trebuie să îi facă loc colegului său din trafic.
Mai târziu, când bărbatul care l-a blocat a continuat să meargă încet pe stradă, și-a dat seama că, de fapt, a fost forțat să dea înapoi și să reintre în coloană, acolo unde ar fi trebuit să își aștepte rândul.
Imaginile surprinse de camera de vedere montată în mașina șoferului care l-a blocat pe cel cu Audi au fost publicate pe internet, fiind preluate apoi de StiriSuceava.net, după care de redacțiile de știri din zona centrală. Reacțiile românilor nu au întârziat să apară.
„Bravo șoferului ce nu l-a lăsat, ar fi trebuit să fie luat permisul șoferului ce a întrat pe contrasens”/ „Îl vezi cât e de bun ca sofer după cum da cu spatele”, sunt doar două dintre comentariile publicate de români la materialul video.