Cu toate că Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva par a fi un cuplu fericit, o imagine recentă cu frumoasa brunetă ar putea să contrazică teoria. Mai exact, soția cântărețului a ieșit în parc, alături de fiul ei, în vârstă de un an și jumătate, dar fără să poarte verighetă.
Iar după apariția acestui zvon, soția cântărețului s-a dus la sala de fitness. Și în imaginile de la fitness, aceasta apare tot fără verighetă.
„Dragilor, sunt fericită să fiu aici alături de antrenoarea mea, mi-a fost dor de pilates”, a spus Lavinia Pîrva pe Instagram.
De altfel, unii ar spune că nu mai poartă verighetă pentru că există câteva înțelegeri între soți.
Amintim că în luna mai a anului trecut, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. și-au unit destinele. Evenimentul nu au fost făcut public, iar aceștia și-au dorit să aibă parte de momente unice, departe de ochii tuturor.
„Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent”, afirma Ştefan Bănică.
Vedeta și-a revenit însă foarte repede după sarcină. Aceasta a povestit că în timpul sarcinii a luat multe kilograme în plus.
„Am mâncat cam tot ce am poftit (n.r. în sarcină). Mi-au plăcut foarte tare fructele. Am mâncat multe gutui. Am luat destul de multicele kilograme în sarcină, am reţinut multă apă, dar lucrul ăsta s-a rezolvat imediat după ce am născut. Mi-aş dori să ajung foarte repede poate mai slabă decât înainte. Nu este asta o problemă. Tăticul este foarte cool, Ștefan este un tată foarte cool. Este îndrăgosit peste cap de el. Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent”, afirma Lavinia Pîrva.
Cum a reușit însă să slăbească 30 de kilograme? Aceasta a mărturisit că nu a fost nevoie de prea mult efort.
„Nu am facut mare lucru, a venit de la sine. Intr-adevar a fost un pic socant. Atunci cand am fost insarcinata am acumulat mai multe kilograme, dar a fost retentie de apa. Dupa ce am nascut, kilogramele s-au dus asa, usor, usor, fara sa fac eforturi prea mari”, a declarat Lavinia Pîrva, potrivit wowbiz.