18 oct. 2019 | 11:07

Lavinia Pîrva, imagine incendiară la miezul nopții! Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică Jr

Monden
Lavinia Pîrva, imagine incendiară la miezul nopții! Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică Jr
Lavinia Pîrva, imagine incendiară la miezul nopții! Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică Jr

Lavinia Pîrva a postat pe Instagram o imagine incendiară. Soția lui Ștefan Bănică Jr. și-a impresionat fanii la miezul nopții. Cum s-a pozat cântăreața?

Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr, a postat o imagine incendiară la miezul nopții

Lavinia Pîrva(34 de ani) a devenit mămică pentru prima oară în luna mai a acestui an, făcându-l, astfel, tată pentru a treia oară pe Ștefan Bănică Jr. Artista a născut un băiețel sănătos, care poartă numele Alexandru. În timpul sarcinii, vedeta a luat câteva kilograme în plus, însă a reușit să scape rapid de ele și să revină la silueta inițială. Din fotografiile postate pe conturile de socializare până acum, se putea observa că interpreta de muzică ușoară a slăbit considerabil.

Însă, în cea mai recentă imagine postată pe contul de Instagram, la miezul nopții, situația a stat cu totul diferit. Purtând mai puține haine, abia ieșită din duș, cu un prosop de cap și doar cu o cămașă masculină albă, Lavinia s-a lăsat pozată în toată splendoarea. Fotografia denotă că, pe sub haine, silueta ei este perfectă. Fanii au complimentat-o, spunându-i că este ”deosebit de frumoasă” sau ”o mămică superbă”.

Artista, mesaj despre fiul ei

Tot pe Instagram, vedeta a postat, recent, un mesaj despre centrul universului ei, Alexandru. Întrebată de o persoană cum s-a schimbat viața ei din martie și până acum, cântăreața a elucidat misterul, printr-un mesaj inserat în descrierea unei imagini în care mâna ei se află peste cea a micuțului.

Lavinia Pîrva, imagine incendiară la miezul nopții! Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică Jr

Imaginea postată de Lavinia, la miezul nopții

„Astăzi cineva m-a întrebat ce s-a schimbat in viața mea de când am devenit mamă. Am răspuns: TOTUl…Am cunoscut un sentiment unic de iubire infinită ,o dorința imensă de a-i oferi puiului meu tot ce este mai bun pe acest pământ, am simțit cu adevărat pentru prima data un sentiment de fericire care nu se compara cu niciun altul de pana acum”, a scris vedeta.

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Ciorbă de perișoare fără carne, mai gustoasă decât rețeta clasică. Este ideală pentru Postul Paștelui
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini recente cu Nicoleta Luciu și copiii ei! Fosta vedetă TV are de ce să fie mândră! FOTO
Unica.ro
Prigoană, mentorul lui Cătălin Bordea în materie de femei. Ce l-a învățat
EVZ.ro
Noua amantă a lui Meko și iubita lui sunt la cuțite! Rebeca, mesaj dur pentru Ioana: ”Plânge doar când îmi aude numele”
Spynews
Călin Georgescu, demascat. Dragnea s-a săturat să mai țină ascuns: Știu de mulți ani...
Capital.ro
LUX total pentru Andra și Cătălin Măruță. Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiește cuplul, aproape de pădure. Piscină mare ca la ștrand, studio de muzică, ferestre imense, cu o priveliște de vis Detaliul care NU trece neobservat. Superb, absolut superb!
Avantaje
Fiul cel mare al lui Florin Salam își sărbătorește ziua de naștere! Dani Stoian a împlinit 21 de ani
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
România-Bosnia, astăzi de la 21:45! Tricolorii îmbracă noul echipament. Cine sunt primii jucători care pornesc spre CM 2026!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro