Lavinia Pârva a făcut primele declarații despre zvonurile de divorț, după ce a fost văzută că nu mai poartă verigheta. Astfel că după ce au apărut zvonuri legate de o posibilă despărțire, artista a explicat ce se întâmplă cu adevărat în căsnicia ei.
Multe persoane s-au întrebat dacă este vorba despre un divorț între Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Jr., iar răspunsul a fost dat chiar de artistă. Pentru că a fost văzută fără verighetă, asta a ridicat semne de întrebare. Deranjată despre ce s-a spus despre vizavi de o posibilă destrămare a căsniciei ei, Lavinia Pârva a rupt tăcerea și a spus ce se întâmplă, de fapt.
„Și iată cum vuiește presa că divorțez, pentru că apar într-o poză unde nu am verigheta pe deget! Păi nu divorțez eu? Eu cu asta mă ocup de când se crapă de ziuă! Că altă treabă nu am! Am un notar mic la ușă care stă pe un scaun mare cu actele pregătite. La fel și instanța, mă așteaptă zilnic în caz că s-a răzgândit notarul, căci nici ea, instanța sărăcuța alta treabă nu are! Doamne, mare ți-e gradina!’, a spus Lavinia Pârva.
De altfel, soția lui Ștefan Bănică a fost iritată că s-au scos vorbe despre o posibilă despărțire numai pe baza faptului că nu purta verigheta. ”Cum să ghicesti așa în stele divorțul cuiva pentru simplu fapt că verigheta lipsește de pe deget? Hai că de data asta n-ați zis nimic de surse din anturajul cuplului’, asta mai lipsea! Voi purtați tot timpul verighetele, nu vă este frică că se lipește covidul de metal?”, a mai spus vedeta.
Iar pentru a liniști pe toată lumea, Lavinia Pârva a anunțat că nu există niciun divorț și că ea și Ștefan Bănică sunt îndrăgostiți nebunește.
‘Dragi cetățeni, din presă, nu mai sunt subiecte interesante? Alegerile din America, problemele cauzate de pandemie, închiderea piețelor, lipsa locurilor din spitale? Dacă considerați că acestea sunt lucruri mai puțin importante decât lipsa verighetei (wow!) de pe degetul meu, atunci vă spun ca sa dormiți linistiti! Cand voi divorta, vă sun eu pe fix! Momentan, suntem îndrăgostiți. Lulea!!!!!!’, a mai spus Lavinia Pârva.
Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Jr. s-au căsătorit și au împreună un băiețel, pe nume Alexandru. Despre viața de mămică a vorbit și la Lavinia.
”Copilul mă solicită mult, este un copil bombă cu ceas! Am timp să și lucrez la proiectele mele, dar mare parte din timp stau cu el, pentru că asta mi-am propus, nu vreau să pierd nimic. Sunt fericită cu Alexandru, intru în lumea lui, mă inspiră. De altfel, de asta am făcut acest proiect”, a povestit Lavinia Pârva, în urmă cu ceva timp.