Laura Cosoi a anunțat chiar de 8 Martie că este însărcinată pentru a doua oară. Actrița a dezvăluit și ce poartă în pântece. Rita va avea o soră sau un frate?
Laura Cosoi a dat vestea cea mare, printr-un mesaj și două fotografii postate pe Instagram. Actrița și-a anunțat fanii că familia ei va primi un nou membru. Vedeta a dezvăluit că va avea tot o fetiță, ceea ce înseamnă că a reușit să își țină sarcina secretă vreme de câteva luni.
Nu numai ea și soțul ei, Cosmin Cuticăpean, se bucură de noul venit, ci și prima lor fetiță, Rita, care a visat la momentul în care va avea o soră. Actrița a precizat că se simte recunoscătoare pentru binecuvântarea primită de la Dumnezeu.
„Bucurie nemărginită în familia noastră! Rita va avea o surioară, exact așa cum am visat! Sufletele ne sunt pline de dragoste și nerăbdare, de emoție și împlinire că am primit așa o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cel mai frumos dar pentru mine este să îmi pot strânge copilul în brațe și când mai simt și mișcările surioarei în burtică sunt de-a dreptul copleșită! Cu lacrimi de fericire în ochi, acum, pot doar să mulțumesc”, a scris Laura Cosoi, pe Instragram.
Laura Cosoi a născut-o pe Rita pe cale naturală. Fetița a primit nota 10 la naștere. Actrița a povestit cu lux de amănunte experiența unică și minunată. Alături de ea, la naștere, a fost și soțul.
„Noi, femeile, suntem binecuvântate, pentru că putem trece prin experiență de a da viață unui copil. Sunt momente magice, unice și de aceea mă bucur că pot împărtăși lucrul acesta cu tine. După ce am născut, multe femei m-au întrebat cum a decurs și m-au felicitat pentru curaj, ceea ce mi s-a părut foarte curios.
Nu cred că nașterea naturală este un gest de eroism, ci unul absolut firesc. Dacă nu există contraindicații, iar mamă este în formă, nașterea naturală e o opțiune cât se poate de normală”, a povestit Laura, pe blogul ei.