S-a aflat care este lacul care înghite o adevărată comoară din adâncurile României. Este un fenomen rar, ce se întâmplă acolo, de fapt, pentru că acoperă rămășițe ale fostei mine de fier de lângă Hunedoara. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.
Lacul Teliuc se întinde pe aproape 20 de hectare și se află într-o continuă creștere. Lacul a înghițit mai multe construcții din fosta mare mină de fier situată lângă Hunedoara, structură desfințată după Revoluția din 1989.
Minele de fier de pe lângă Hunedoara au o istorie circa două mii de ani, însă perioada lor de glorie a fost pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, atunci când producția de minereu era maximă.
Un lucru mai puțin interesant pentru comuniști erau pierderile mari de exploatare și de energie, astfel că zăcământul de fier a fost secătuit.
Acum, un lac de carieră, adânc de peste 100 de metri în unele locuri, acoperă în prezent cea mai mare parte din rămășițele vechii exploatări miniere de la Teliucu Inferior, situată lângă Hunedoara.
Lacul Teliuc este alimentat de izvoare subterane și a crescut an de an, inexplicabil, cu repeziciune, continuând să se mărească.
Apele au intrat în toate galeriile minei și au acoperit drumurile industriale ale exploatării, precum și construcțiile miniere. Fosta carieră a minelor de fier s-a transormat într-o lume suvabcatică de aproape 20 de hectare.
În zonă mai există două exploatări învecinate din Munții Poiana Ruscă care au luat avânt la începutul anilor 1950, când geologii au descoperit rezerve bogate de fier.
În fiecare an, mai mult de 600.000 de tone de minereu dădeau minele din zonă în anii 1960. Din cauza conținutului redus de fier al minereului din zonă, comuniștii au decis construcția unei mari uzine de prepare lângă mina de fier de la Teliuc.
„Pe malul stâng al Cernei, între Hunedoara şi Teliuc, se profilează liniile moderne ale unei construcţii din care respiră prospeţimea betonului abia turnat. Este o uzină cu profil nou, care în drumul pe care îl parcurge metalul din adâncul munţilor până în cajele laminoarelor, îndeplineşte o funcţie deosebit de importantă.
Minereul scos la suprafaţă face aici un prim popas pentru a se purifica de cea mai mare parte a sterilului. Înnobilat sau, mai bine zis, cu conţinutul de metal mult îmbogăţit, el îşi continuă drumul spre benzile şi cuptoarele aglomeratoarelor, de unde călătoreşte mai departe spre temperaturile înalte ale furnalelor”, se scrie în cartea „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964”.
Noua fabrică era cunoscută ca cea mai modernă în domeniu, cel puțin așa anunțau comuniștii.
„Prepararea minereului se face aici pe principiul separării magnetice, în urma prăjirii magnetizate a sideritelor. Uzina este mecanizată şi parţial automatizată, utilată la cel mai înalt nivel tehnic atins pe plan mondial în acest domeniu, cu utilaj fabricat la noi în ţară, şi va avea o înaltă productivitate”, mai scrie în cartea citată.
În realitate, uzina nu oferea randamentul așteptat, pentru că consumul de energie era prea mare, iar aparaturile folosite erau vechi.