Alexandra Măceșanu a dispărut în data de 24 iulie 2019. O zi mai târziu, adolescenta a sunat la 112 reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din Caracal. Ancheta a fost gestionată prost, lucru care a stârnit revoltă publică și demiteri peste demiteri. La 7 luni distanță de la apelul tinerei, numai lacrimi, durere și umilință pentru familia sa îndurerată. Ce au decis acum autoritățile în cazul Caracal?
Alexandra Măceșanu a dispărut pe 24 iulie 2019. Tânăra a apelat serviciul de urgență 112 în ziua de 25 iulie 2019, la ora 11:05, reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din Caracal. De-a lungul zilei, Poliția a încercat să identifice locul în care se afla fata, reușind acest lucru tocmai în cursul nopții următoare, executând un mandat de percheziție abia a doua zi la orele 6. În urma anchetei preliminare, a fost arestat Gheorghe Dincă, proprietarul imobilului respectiv.
7 luni de la tragedie. Judecătorii au respins cererea familiei Alexandrei Măceșanu de a strămuta dosarul în Mehedinți, pe motiv că este nefondată. De asemenea, părinții tinerei vor fi obligați să plătească suma de 25 de lei fiecare, pentru că au cerut strămutarea dosarului lui Dincă. Mai mult, în cazul în care aceștia nu vor achita suma respectivă, riscă să fie executați silit.
Apărătorul în instanță al familiei Măceșanu susține că părinții adolescentei au solicitat strămutarea dosarului, deoarece au „suspiciuni rezonabile că acel judecător va fi imparțial și va judeca după cum i se va dicta, nu după probele administrate în această cauză”.
Despre situația a vorbit și Alexandru Cumpănașu, rudă de gradul VI cu Ioan Măceşanu, tatăl fetei dispărute. „Asta este dreptatea! Mai este ceva de spus? Lacrimi, durere, umilință, revoltă (…). Victimele plătesc amenzi pentru că au deranjat infractorii (…) Imagine cu hotărârea Curții de Apel Craiova prin care verii mei trebuie să plătească 25 RON fiecare pentru că au cerut mutarea judecării lui Dincă! În caz contrar, îi execută silit… No comment!”, a spus Cumpănașu, care a publicat și notificarea venită pe numele lui Ion Măceșanu.