30 mart. 2019 | 09:21

La noapte, trecem la ora de vară. Unele țări nu mai schimbă ceasul ca să nu provoace stres

Știri generale
La noapte, trecem la ora de vară. Unele țări nu mai schimbă ceasul ca să nu provoace stres

Schimbăm, încă o dată, ceasul și trecem la ora de vară. În România, ca și în restul țărilor din Uniunea Europeană, ora 3.00 va deveni ora 4.00 în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Astfel, ziua de 31 martie va avea doar 23 de ore.

La noi, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în anul 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest sistem, ora de vară era introdusă din prima duminică din aprilie până în ultima duminică a lui octombrie.

Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie și se menținea până la sfârșitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie până în ultima duminică din octombrie.

Ora de vară – cum s-a ajuns ca ceasul să fie schimbat în zeci de țări

Trecerea la ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. Treptat, 110 ţări din întreaga lume au ajuns să folosească astăzi acest mecanism.

Totuși, în Europa există o singură țară care nu trece la ora de vară: aceasta este Islanda. De asemenea, Rusia a introdus măsura în 1981, dar a suspendat-o după 20 de ani după ce oficialii ar fi constatat că trecerea la ora de vară mai rău îi stresează pe oameni.

Însă, primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începand cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denmarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania.

Pe 19 martie 1918 ora de vară s-a introdus și în Statele Unite, unde situația s-a complicat, având în vedere că fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situație ce s-a menținut până în 1966.

Ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. Două state importante, Japonia si China, nu folosesc ora de vară.

Ora de vară în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană ora de vară a fost introdusă din 1980 dar s-a pus problema eficienței acestei măsuri de mai multe ori.

Săptămâna aceasta, Parlamentul European a votat o propunere privind renunțarea la ora de vară în tot spațiul cumunitar.

Decizia va aparține, însă, statelor membre, care au termen până în 2021 să stabilească dacă vor continua să folosească ora de vară sau vor renunța la acest sistem.

Parteneri
Cine este omul care va candida în locul lui Călin Georgescu dacă CCR menține decizia BEC. Este luat în calcul de suveraniști
Redactia.ro
Ce greutăți au întâmpinat orășenii care au ales să trăiască la țară, în case bătrânești: „Invidia în zona rurală, un lucru garantat”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Traian Băsescu îl face praf pe Elon Musk după ce miliardarul american, care îl susține pe Georgescu, a recunoscut că e consumator de KETAMINĂ. „În primul rând, trebuie să știm câtă ketamină consumă...”. Incredibil ce a spus fostul președinte despre controversatul afacerist
Unica.ro
Cristela Georgescu, candidat la președinție. Cine o susține
EVZ.ro
Cum să gătești paella. Rețeta lui Chef Horia Manea pentru un preparat delicios
Spynews
S-a dat interzis dinspre Ungaria spre România! Restricțiile se aplică de astăzi, 11 Martie
Capital.ro
Ilie Bolojan, un președinte îndrăgostit. Cine este bruneta cu gropițe, femeia enigmatică de la brațul lui? E de o frumusețe aparte și are o profesie nobilă
Avantaje
Lovitură pentru acești pensionari! Răsturnare privind OUG-ul referitor la seniori. Prima reacție a Casei de Pensii
Mediaflux
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Spynews.ro
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro