Creștinii ortodocși sunt în Postul Mare al Paștilor. În această perioadă au loc importante slujbe religioase, printre care și Deniile. Postul Mare al Paștilor durează șase săptămâni și se încheie înainte de Noaptea de Înviere. Postul a început pe data de 15 martie și se încheie pe data de 1 mai, cu o zi înainte de Înviere.
Deniile, conform dogmelor creștin-ortodoxe, sunt cele mai frumoase și profunde sljube religioase. Deniile cele mai importante, conform ortodoxiei, sunt cele din Săptămâna Patimilor, și de obicei încep la miezul nopții, la ceasul al șaptelea din noapte.
Aceste slujbe, cunoscute sub numele de Denii, sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox, spun cei de la Doxologia.ro. Ca de fiecare dată, Deniile din Săptămâna Patimilor atrag în biserici zeci, sute de enoriași, participând la toate slujbele religioase de acest fel.
Deși mulți cred că aceste slujbe, Deniile, sunt un fel de privechi, prelații spun că nu este același lucru. Slujbele de Denii încep după ora 19 seara, dar datina spune că ora acestor slujbe este după miezul nopții. De altel și aceste slujbe sunt Deniile de seară, sau Utrenia de seară, și Deniile de zi, sau Utrenia de zi.
”Deniile sunt slujbe care se tin dupa orele 18-19. Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara.
Cele doua denii din saptamana a cincea sunt utreniile zilelor de joi si sambata savarsite seara, in ajun. Slujba este o utrenie de post care inglobeaza in ea cele doua piese imnografice foarte importante si frumoase.”, aflăm de pe CreștinOrtodox.ro.
Conform dogmelor creștine, de obicei în Vinerea Mare enoriașii creștini ortodocși participă la Denia Prohodului. La acest moment procesiunea este formată din bătrâni și tineri care trec pe sub masa plină cu flori. Masa, în simbolistica creștină, reprezintă catafalcul Domnului Iisus Christos.
La miezul nopții când are loc Slujba de Înviere, credincioșii, împreună cu prelații bisericii, ies și înconjoară biserica. Pe tot parcursul acestei procesiuni biserica nu este luminată, iar credincioșii poartă cu ei steaguri, icoane, lumânări și Evanghelia Liturgică. După citirea Evangheliei în fața ușilor închise ale bisericii, preotul bate în ușă și poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10:
”Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
Cine este acesta Împăratul slavei?
Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război.
Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
Cine este acesta Împăratul slavei?
Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”