„Kate m-a făcut să plâng”, a declarat Meghan în interviul oferit realizatoarei TV Oprah Winfrey. Soția prințului Harry a lămurit un episod petrecut la nunta ei cu Ducele de Sussex. Până acum, toată lumea a crezut că actrița a făcut-o pe Kate să plângă, din cauza rochiei micuței Charlotte, care era domnișoară de onoare la marele eveniment.
Meghan Markle a lămurit în interviul acordat lui Winfrey că mica dispută dintre ea și Kate s-a petrecut invers decât a fost prezentată în presă. Totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte de nuntă. Kate tocmai devenise mămică pentru a treia oară, iar Meghan avea de înfruntat un iureș mediatic provocat de tatăl ei, care se lăsase păcălit de paparazzii britanici.
„Nu, nu, s-a întâmplat exact invers. Și nu spun asta ca să denigrez pe cineva, pentru că a fost o săptămână foarte dificilă atunci, înainte de nuntă. Ea s-a supărat dintr-un anumit motiv, dar și-a asumat asta și și-a cerut scuze. Mi-a adus flori și și-a cerut scuze. A făcut ceea ce aș fi făcut și eu dacă aș fi știut că am rănit pe cineva”, a explicat Meghan
„Cu câteva zile înainte de nuntă, ea s-a supărat pe ceva care ținea – asta e adevărat – de rochiile domnișoarelor de onoare. Iar asta m-a făcut să plâng, pentru că m-a rănit cu adevărat. Mă gândeam că, în condițiile în care se întâmplaseră atâtea lucruri în acea perioadă premergătoare nunții, pur și simplu nu avea sens să nu faci ceea ce făcea toată lumea, adică să încerci să-ți oferi sprijinul, știind cum stăteau lucrurile cu tatăl meu și tot restul… Nu a fost o înfruntare și cred că a fost… Dar nu cred că ar fi corect față de ea să intru în prea multe detalii, pentru că și-a cerut scuze”, a completat ea.
„Mi-a fost greu să trec peste faptul că am fost blamată pentru ceva ce nu numai că nu am făcut, dar chiar mi s-a întâmplat mie. Iar persoane care au fost în jurul nostru la nuntă au venit la echipa noastră de comunicare și au zis: «Știu că asta nu s-a întâmplat așa, dar nu trebuie să le spun eu ce s-a întâmplat cu adevărat»”, a mai spus ducesa, cu mențiunea că acest episod a reprezentat pentru ea un punct de cotitură.
Meghan a adăugat și că „toată lumea din instituția regală știa că aceste lucruri nu erau adevărate” și că a sperat că proaspăta sa cumnată „va dori să îndrepte lucrurile” pentru că „este un om bun”.