12 apr. 2019 | 14:43

Cum a fost lăsat Julian Assange fără apărare. Ecuador e transformat acum în inamic de Wikileaks

Știri generale
Cum a fost lăsat Julian Assange fără apărare. Ecuador e transformat acum în inamic de Wikileaks
Julian Assange e criticat de președintele Ecuadorului

Președintele Ecuadorului, Luis Moreno, a anunțat că ambasada din Londra a țării pe care o conduce a permis arestarea lui Julian Assange din cauză că fondatorul Wikileaks ar fi devenit nerespectuos și agresiv. Șeful de stat a explicat decizia țării sale prin intermediul unui comunicat.

„Astăzi anunț că acest comportament nerespectuos și agresiv al domnului Julian Assange, declarațiile ostile și amenințătoare ale organizației pe care o conduce la adresa Ecuadorului, dar mai ales încălcarea tratatelor internaționale au ajuns într-un punct în care azilul acordat lui Assange nu mai este sustenabil și viabil”, a precizat președintele Ecuadorului în comunicat.

Astfel, șeful statului din America de Sud a dat de înțeles că Julian Assange „și-a tăiat singur craca de sub picioare” prin comportamentul său și îl acuză că a încercat să blocheze camerele de supraveghere ale ambasadei din Londra.

Julian Assange, criticat de președintele Ecuadorului

„Răbdarea Ecuadorului a depășit o limită, din cauza comportamentului domnului Assange. A instalat un echipament electric de distorsiune, care este interzis. A blocat camerele de supraveghere ale Misiunii Ecuadorului în Londra”, a transmis Administrația Prezidențială din Ecuador, care a mai precizat că Julian Assange „a mânjit cu fecale pereții ambasadei” și a provocat mai multe conflicte în cei 7 ani petrecuți în instituție.

Julian Assange a fost găsit vinovat de încălcarea termenilor eliberării pe cauţiune în anul 2012 și urmează să fie condamnat. Fondatorul Wikileaks riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare. Cea mai mare temere a lui este să nu fie extrădat în Statele Unite ale Americii, unde ar putea fi judecat pentru publicarea de către Wikileaks a unor documente clasificate.

Sunt convinsă că toată lumea va saluta vestea că Poliţia Metropolitană l-a arestat pe Julian Assange, după aproape şapte ani petrecuţi în Ambasada Ecuadorului. Acest lucru ar trebui să demonstreze că în Marea Britanie nimeni nu se află mai presus de lege, a fost reacția premierului britanic, Theresa May, după ce a aflat că Assange a fost arestat în sediul ambasadei Ecuadorului din Londra.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Noi reguli pentru comerțul cu mașini. Cum vor fi afectați românii
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Decizie pentru românii cu buletin. NU te mai obligă nimeni să declari din 2025
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro