Joe Biden, atac devastator la adresa lui Vladimir Putin: „Un dictator care a comis un genocid”. Preşedintele Statelor Unite a anunțat marţi că posibilităţile americanilor de a plăti benzina nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război şi „comite un genocid” la o jumătate de lume distanţă.
Preşedintele Americii, Joe Biden, a făcut un pas mai departe în declarațiile sale, anunțând pentru prima dată că acţiunile Rusiei sunt un „genocid”, informează Sky News.
Comentariul președintelui american, în timpul unui discurs în Iowa despre combaterea inflaţiei ridicate, a părut a fi improvizat.
„Bugetul familiei tale, capacitatea ta de a-ţi umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război şi comite un genocid la o jumătate de lume distanţă”, a spus Joe Biden, potrivit Mediafax.
Joe Biden a refuzat până acum să folosească cuvântul „genocid” pentru a descrie acţiunile Rusiei.
Întrebat săptămâna trecută dacă el crede că aparentul masacru al civililor din Bucea, Ucraina, a fost un genocid, el a spus: „Nu, cred că este o crimă de război”. În schimb, președintele Joe Biden l-a descris anterior pe Vladimir Putin al Rusiei ca fiind un „criminal de război”.
Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a vizitat, azi, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Regatului Belgiei, Alexander De Croo.
Premierul a spus că țara noastră şi aliaţii săi trebuie să fie pregătiţi pentru o criză „de durată” în urma invadării Ucrainei de către Rusia.
De asemenea, primul-ministru a condamnat ferm invazia Rusiei în Ucraina, amintin că aceasta este „cea mai gravă ameninţare” la adresa securităţii NATO din ultimii ani.
„Trăim vremuri dificile, pe care nu am crezut că le vom mai trăi în secolul XXI. Trebuie să fim pregătiți pentru o criză de durată și pentru situația în care aceasta se va extinde mai aproape de graniță. (…) Invazia Rusiei în Ucraina e cea mai gravă amenințare la adresa securității euroatlantice din ultimii ani.
Condamnăm atacurile nemiloase ale trupelor ruseşti asupra civililor, încălcând prevederile legilor internaţionale şi ale umanităţii şi le plângem pierderile tragice de vieţi omeneşti, suferinţele umane enorme şi distrugerile provocate de invazia ilegală, neprovocată şi nejustificată a Rusiei”, a afirmat Nicolae Ciucă.