Jador a fugit din junglă, când nimeni nu se aștepta. Acesta nu a mai putut rezista și a luat o decizie radicală, ce l-a costat scump pe celebrul manelist. Astfel, concurentul a fost descalificat, după ce a plecat, din nou, din jungă. A recurs la gesturi nepotrivite, care i-a scos din minți pe colegi și pe prezentatorul emisiunii.
Jador a ajuns la capătul puterilor și este în pragul disperării. În ediție din 29 februarie, concurentul a mărturisit că nu mai are liniște în junglă, nu poate să doarmă, este obosit și a pierdut orice putere, orice dorință de a mai lupta.
Deși a intrat în competiție cu ambiție și poftă muncă, acum spune că nu se mai recunoaște și se gândește tot mai mult la plecarea acasă. Îi este dor de familie, de cei dragi și a început să se gândească obsesiv la ziua în care îi va revedea pe aceștia.
Manelistul a mărturisit și că și-a pierdut egoul și nu mai este mulțumit de omul care a devenit. Simte că i-a dezamăgit pe toți și, cel mai dureros, se simte chiar el dezamăgit de propria persoană.
„Am dormit rău, m-am trezit rău, n-am putut să dorm. Nu știu ce se întâmplă. Eu nu mai am încredere în mine, sunt cântăreț, nu trebuie să fiu eu printre ei. Și uite așa nu am mai dat nimic. Am uitat să fiu Jador, îmi place egoul lui Jador, era foarte bun.
Mi-am omorât ego-ul pentru că îi deranjează pe ceilalți. Pur și simplu nu mă regăsesc. Dau tot ce pot, dar parcă nu am ambiția aia maximă. Mă gândesc și acasă, sincer. Poate, de fapt, asta e problema, mă gândesc acasă. Mă gândesc doar la asta, cumva i-am dezamăgit pe oameni, m-am dezamăgit și pe mine. Sunt supărat, așa…”, a spus Jador în competiție.
Colegii nu sunt de acord cu atitudinea lui Jador, care a fugit din junglă, în timp ce toți ceilalți erau la un loc. Zanni a avut o mulțime de critici de spus la adresa acestuia. Artistul spune că Jador deja se crede superior tuturor și nu înțelege că regulile sunt valabile pentru toată lumea, chiar și pentru cei cu bani sau pentru vedete.
„Ce, nu v-ați obișnuit să plece? Iar a plecat. Când vine? Când vrea el. De ce? L-au apucat mendrele, figurile de vedetă. El nu e ca tine, el e mai sus. De ce? Că are bani, că el e Jador”, a declarat Zanni, vizibil deranjat de comportamentul manelistului.
Nici Ștefania Stănilă nu înțelege ce se petrece cu Jador, care de ceva timp este tot mai schimbător. Concurenta a mărturisit că, la începutul zilei, manelistul era plin de viață și pozitiv, dar apoi și-a schimbat complet starea și a recurs la gestul extrem, ce i-a adus eliminarea.
„Dimineață avea energie, toată lumea era bine, motivată. După, ajungem dintr-odată, și-a luat, a plecat, voia să plece acasă, ba nu voia. A fost un haos. Nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat”, a explica și Ștefania Stănilă.
Toată lumea este surprinsă de comportamentul lui Jador, care s-a schimbat complet de ceva timp. Andrei Ciobanu consideră că acesta este bipolar și nu își poate controla stările, motiv pentru care are tot felul de ieșiri nervoase, precum fuga din junglă.
„Întreabă-mă să spun de Jador și nu știu, nu știu ce s-a întâmplat cu el. A fugit deodată, nu știm ce se întâmplă, nu știm unde s-a dus, a plecat deodată, a fugit, nu știm nici noi cum să ne comportăm cu el.
Este un pic bipolar, adică, faptul că fugi de lângă echipa ta, nu dai nicio explicație și noi te căutăm de nebună, denotă că se întâmplă ceva cu el. O să aflăm în curând”, a spus Andrei Ciobanu.
Gesturile lui Jador l-au surprins și pe Daniel Pavel, care în Consiliu a spus lucrurilor pe nume. Prezentatorul Survivor All Stars a spus clar că manelistul a întrecut orice limită și gesturile sale sunt de neiertat, motiv pentru care încălcarea regulilor îl va trimite direct acasă.
„Unul dintre voi a depășit orice limită pentru tot ce înseamnă ieșirea din afara regulilor. Vei părăsi competiția și vei fi descalificat!”, a spus ferm prezentatorul.