O companie a decis să încurajeze concediile împreună cu animale de companie prin intermediul unor recompense financiare generoase. Există însă o explicație logică.
De cele mai multe ori, dacă ai un animal de companie și te gândești să mergi în concediu, sunt șanse mari să cochetezi cu ideea de a-l lăsa acasă câteva zile, de a-l găzdui la un prieten sau de a-l caza la o locație dedicată. Nu de alta, dar este foarte complicat să-l iei cu tine în avion, de exemplu și s-ar putea să se agite destul de mult pe parcursul unei călătorii de lungă durată cu mașina. În plus, este greu să estimezi cu precizie elvețiană cum vor reacționa într-o cabană închiriată sau o cameră de hotel. S-ar putea să distrugă lucruri și întregul concediu să te coste mult mai mult decât ai estimat inițial.
Dacă te gândești să faci o vacanță împreună cu câinele tău în Marea Britanie, pe lângă faptul că întreaga experiență ar putea fi gratuită, s-ar putea să primești și bani pentru asta. O companie vrea să schimbe percepția faptului că un concediu împreună cu un animal de companiei este o sursă semnificativă de stres. Din acest motiv, este dispusă să-ți ofere până la 1600 lei în lire sterline.
Întregul concept pleacă de la ideea de influencer. La fel cu Kim Kardashian primește bani să posteze pe Intagram imagini cu diverse tipuri de creme, Snaptrip este în căutarea a doi câini sau pisici care să facă review-uri la mai multe dintre proprietățile aflate în portofoliul companiei, cu toate cheltuielile plătite.
Practic, în momentul în care profiți de oferta celor de la Snaptrip, te angajezi să redactezi niște review-uri ale unor locații turistice din perspectiva nivelului de ospitalitate pentru animale de companie. Trebuie să detaliezi cât de bine se poate simți un câine acolo, cât de practică este întreaga experiență pentru un animal și cât de prietenoși sunt angajații din hoteluri, baruri și puburi cu aceste vietăți.