Irisha a revenit în țară, după ce a fost eliminată din competiția Survivor România 2021. Astfel, fosta Faimoasă a venit la emisiunea Teo Show unde a povestit cât de dificil a fost pentru ea să se acomodeze, mai ales din punct de vedere psihic.
Irisha a povestit la Teo Show că i-a fost greu fără mâncare, să doarmă pe podea. Ea a spus însă nu s-a lovit de alianțe și de strategii.
„Eu am simțit-o greu. M-am străduit să fiu foarte puternică, în primul rând psihic. E foarte greu să nu mănânci, dar cel mai greu este psihic. Personal nu m-am lovit niciodată de astfel de alianțe, startegii, la ce nu te gândești, la aia să te aștepți. Dormi pe podea și mă dureau oasele groaznic. Te trezești de dimineață, nu mănânci nimic… Mai repede m-am obișnuit cu lipsurile, cu răutățile mie îmi e foarte greu.
Eu n-am venit să iau succesul. I-am zis și lui Zanni că eu n-am venit să ți iau premiul, dar dacă mi-l dai…”, a spus Irisha, în direct, la Teo Show.
De menționat este că în ultimele zile petrecute în Republica Dominicană, Faimaosa a avut mai multe conflicte cu Zanni și cu Sebastian Chitoșcă. Aceasta a mărturisit că a căzut victimă a strategiilor celor doi, fapt pentru care a fost eliminată din concurs. De altfel, ea nu se aștepta să părăsească atât de repede Survivor România 2021.
„Relativ bine, mai puțin cu Zanni și Sebi. Ei se străduiau să implementeze cele mai multe strategii, drumuri către victorie. Faptul că nu eram de acord cu ei, faptul că nu le intram în grații, nu mergeam după turmă, nu făceam ce zic ei. Aveam punctul meu de vedere și mi-l exprima. La început, amândoi erau foarte ok cu mine și îmi spuneai că sunt deșteaptă. Ulterior, când am început să înțeleg ritmul, am început să le spun pe față. Așa fac eu. De acolo, bănuiesc că au făcut o strategie să pară că eu sunt arogantă”, a mai adăugat fosta Faimoasa.
La ieșirea din competiție, Irisha a declarat:
„Asta este. Am visat acest moment. S-a terminat, îmi pare rau, pentru că avem chestii de demonstrat pe traseu. Din punct de vedere social nu a fost să fie, nu ne-am înțeles, nu am rezonat la glume, la felul nostru de a fi. Am crescut în lumi diferite, gândim diferit. Le-am zis băieților că orice ar fi îmi sunteți dragi. Survivor este experiența vieții mele”, a mărturisit Irisha.