Ion Iliescu a chemat armata rusă la fel cum face Lukashenko în Belarus. Ce se întâmpla dacă în 1989 veneau rușii să-l ajute pe Ceaușescu

Un document ce a fost descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă faptul că, la data de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. De asemenea, conținutul documentului este confirmat și de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române.

Ion Iliescu a chemat armata rusă

Un document inedit confirmă că la data de 23 decembrie 1989 Ion Iliescu a cerut să fie apărat de trupele sovietice. Temându-se astfel că ar putea pierde puterea, viitorul președinte a solicitat Ambasadei URSS la București sprijin armat. Dar armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, dar pe teritoriul țării noastre au fost infiltrați, în 1989, zeci de mii de ”turiști” și ”specialiști” având misiuni secrete. Aceștia s-au retras abia în toamna anului 1990, după cum a admis și fostul premier, Petre Roman. Concret, la cererea lui Ion Iliescu, replica sovietică, păstrată în documentul din arhiva MAE polonez suna astfel: „Răspunsul URSS – sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”.

Acest document vine în sprijinul mai multor mărturii care vorbesc despre solicitarea lui Ion Iliescu. Printre ele, cele ale lui Dumitry Mazilu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei și Tancurilor, mort în 2009, dar și ale viceamiralului în rezervă, Ștefan Dinu, care în decembrie 1989 era șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA).

Elena Cârstea, de nerecunoscut la 63 de ani. Cum arată acum, , la 17 ani de când s-a mutat în America

Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut

EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Chiar dacă în prezent se dezice de mărturisirile din urmă cu 19 ani, Dumitru Mazilu a scris în cartea sa, denumită ”Revoluția furată. Memoriu pentru țara mea (volumul 1)” că în data de 23 decembrie s-a opus „din motive principiale unei intervenţii militare sovietice”.

Pentru solicitarea intervenţiei, Mazilu îl incriminează în mod direct pe Iliescu:

„Nimeni n-a comentat relatările lui Ion Iliescu. Ştiam că se ceruse, la 23 decembrie, chiar de către el, ajutor militar sovietic… Abia mai târziu am înţeles de ce la întâlnirea cu Şevardnadze n-am fost invitat. Era singura întâlnire cu un important demnitar străin la care nu participam. Mă opusesem intervenţiei militare sovietice la 23 decembrie din MOTIVE PRINCIPIALE. Tinerii s-au opus hotărât acestei propuneri. Generalul Guşă ne susţinuse”.

La vremea respectivă, Eduard Șevardnadze era ministru al Afacerilor Externe al URSS și era intens preocupat dacă noua putere din România va rămâne fidelă Moscovei.

”Nu faceți greșeala asta”

Astfel, șef al Marelui Stat Major General, în decembrie 1989, generalul Ștefan Gușă i s-a opus lui Iliescu și a refuzat cererea de sprijin armat sovietic. În septembrie 1993, Gușă afirma Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu, care se afla în sediul Ministerului Apărării Naționale, a încercat să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România. Conform documentelor rămase în arhiva Comisiei, Gușă i-ar fi replicat atunci lui Iliescu:

„Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!” Enervat, în cele din urmă, avea să strige: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p… mea de ruşi!”.

Mai pudic, generalul îşi cere scuze membrilor Comisiei pentru limbajul folosit la vremea aceea, la nervi. Guşă avea să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant.

De asemenea, și generalul Ion Hortopan a confirmat în faţa Comisiei senatoriale că Ion Iliescu a discutat cu sovieticii. Întrebat de Valentin Gabrielescu, preşedintele Comisiei, dacă în decembrie ’89 a auzit vreo discuţie referitoare la chemarea trupelor sovietice, generalul a spus: „În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut o intervenţie în URSS. S-a dat un telefon”. Iar la întrebarea „Cine a dat telefonul?”, Hortopan a spus: „Domnul preşedinte Iliescu”. Potrivit declaraţiilor sale în faţa Comisiei, Hortopan a fost prezent când Iliescu a dat acel telefon. Patru zile mai târziu, atitudinea lui Ion Iliescu a părut uşor schimbată. Unul dintre personajele-cheie în toată această poveste, ambasadorul URSS în România, Evgheni Tiajelnikov, i-a făcut atunci o ofertă la întâlnirea oficială, din 27 decembrie, la care a fost prezent şi Petre Roman. Reacţia lui Ion Iliescu, care deja preluase puterea în România, a fost atunci evazivă.

Ce se întâmpla dacă în 1989 veneau rușii și paralela cu situația din Belarus

Dacă în anul 1989 venea armata rusă la chemarea lui Ion Iliescu, acesta devenea un dictator asemănător lui Lukashenko în zilele noastre, existând posibilitatea să izbucnească un război civil, cu multiple victime de ambele părți.

În ce privește situația din Belarus, dacă Lukashenko va face apel la intervenția militară rusă, atunci acesta va deveni un ”cadavru politic”, în sensul că un lider, dacă ar face apel la o armată străină să reprime populația civilă, acesta ar fi considerat un trădător în propria țară, iar zilele lui, din punct de vedere politic, sunt numărate, existând riscul ca acesta să sfârșească tragic, ca alți doi mari dictatori: Nicolae Ceaușescu sau Muammar Gadaffi (Libia). Deci, pentru a calma populația și pentru a detensiona situația, recomandabil ar fi ca Lukashenko să propună organizarea unui nou tur de alegeri prezidențiale în care să existe observatori independenți din cadrul Uniunii Europene.

Reamintim că Belarusul trece printr-o criză de proporţii în urma realegerii ca preşedinte a lui Aleksandr Lukashenko, care se află la putere de 26 de ani. Opoziţia, ce susţine că votul din 9 august a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, care lui îi acordă peste 80% din sufragii.

Ce s-a întâmplat pe 23 decembrie `89

Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul în rezervă Ştefan Dinu, a făcut și o cronologie a celor petrecute pe 23 decembrie ’89, iar șirul faptelor se găseşte în cartea lui, „Condamnat la discreţie”, publicată în 2009. La pagina 228, Dinu a notat: „Concret, faptele s-au derulat astfel. După o noapte de confruntare cu teroriştii, spre amiaza zilei de 23 decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorul şefului Marelui Stat Major, i s-a cerut ca, prin legăturile militare externe, să întrebe Statul Major General sovietic ”dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar împotriva teroriştilor”. Iar la pagina 229, urmează concluzia: „Rezultă limpede că ideea consultării Statului Major General rus în problema teroriştilor era o sugestie colectivă a celor care au constituit cu o seară înainte conducerea provizorie”.

Spre deosebire de Mazilu, Dinu era unul dintre cei care considerau necesară o intervenţie sovietică, chiar dacă nu vedea ca soluţie folosirea unităţilor militare ruseşti. „După opinia mea, soluţia încetării acţiunilor teroriste de la noi se afla tot la îndemâna conducerii politico-militare sovietice, eventual şi a altor aliaţi cu care se coopera, dar nu prin folosirea unităţilor militare ruseşti, ci pur şi simplu, prin transmiterea semnalului de încetare a acţiunii acelor grupuri neidentificate”.

Episodul ”23 decembrie”, în presa străină

De altfel, episodul „23 decembrie” a atras şi atenţia presei străine. Un amănunt important se găseşte în ediţia din 3 ianuarie 1990 a cotidianului francez „Le Figaro”, pe pagina 4, în articolul „Notre Front était prêt depuis longtemps”, adică Frontul nostru era gata de mult timp. Revoluţionarul Mihai Lupoi îi preciza ziaristului Thierry Dejardins:

„Vrem de asemenea să dezvoltăm relaţiile noastre cu URSS, dar fără nicio condiţie. La 22 decembrie, noi l-am sunat pe Gorbaciov şi l-am întrebat în mod deschis dacă va interveni să-l susţină pe Ceauşescu. El ne-a răspuns că nu s-a pus problema nicio secundă. Dar noi suntem gata, bineînţeles, să lucrăm şi să cooperăm cu Europa de Est. Suntem chiar cei care cer asta”. Acel „noi” nespecificat din afirmaţia lui Lupoi este facil de explicat. În decembrie 1989, Mihai Lupoi era un „simplu” căpitan de Armată. Acesta a anunţat primul, la Televiziune, că Nicolae Militaru, spion sovietic dovedit, preia conducerea Armatei române.