Ioana Năstase, adevărul despre divorțul de Ilie Năstase. De ce a luat decizia, de fapt

de: Alexandra Chivu
03 03. 2021

Între Ioana și Ilie Năstase nu mai e cale de împăcare. Femeia a depus ieri actele de divorț la tribunalul din Constanța. Reacția tenismenului după decizia viitoarei foste soții.

Ioana Năstase a depus actele de divorț la judecătorie. Reacția lui Ilie Năstase

Ioana Simion, viitoare fostă Năstase, a băgat actele de divorț în 2 martie. Aceasta a fost surprinsă de fotoreporteri la Judecătoria Hârșova, județul Constanța, localitate în care s-a și cununat civil pe 25 aprilie 2019. Ea a ieșit zâmbitoare din instituție, semn că aștepta ca haosul din viața sa să se termine rapid, după cum spune chiar ea. Aceasta i-a mai oferit șanse de a se îndrepta lui Ilie Năstase, care a încercat după ”ploaia de palme” să îi reintre în grații. Fără succes, așa că a introdus acțiune de divorț.

„Nu știu nimic, nu am ce să comentez. Vorbiți cu ea. Eu sunt în tren”, a declarat fostul sportiv pentru Click.

Anterior, Ioana a avut o discuție cu Ilie, care a refuzat să divorțeze la notar, pe cale amiabilă, dorind o separare în instanță. Femeia se află la a doua experiență de acest gen, în timp ce Ilie este la a cincea. De-a lungul relației lor, divorțul a apărut de mai multe ori în discuție ca soluție la problemele întâmpinate de aceștia.

„Da, așa este. Am decis să divorțez, iar Ilie mi-a împărtășit și el dorința lui, numai că el nu a vrut la notar, așa cum mi-am dorit, ci la tribunal, din păcate. În cele două luni de când i-am dat ultimatum, nu s-au schimbat prea multe. Eu sunt un om liniștit, nu pot trăi în haos, în violență. Vom vedea ce se va întâmpla pe mai departe”, a spus Ioana pentru sursa menționată mai sus.

Fiul Ioanei, declarații despre agresiunea încasată de mama sa

„M-a sunat la câteva minute să îmi spună că s-a întâmplat ceva și că nu știe ce să facă. I-am spus să se liniștească și să ia cea mai bună decizie pentru ea. Oricum, mama este o luptătoare, o femeie puternică și știe ce e cel mai bine pentru ea. Își găsise liniștea Ilie alături de mama. Ea știe să pună foarte bine lucrurile în balanță.

Nu pot să vă spun foarte multe detalii, că ea știe ce să îmi ascundă, ce să îmi spună ca să nu mă neliniștească. Cert e că are grijă de ea și știe să ia decizia corectă. Eu sunt alături de ea”, a declarat Teo Bostan, fiul Ioanei, la ”XNS”.