Alexia Eram a făcut o investiție genială cu toți banii câștigați pe internet. Astfel, sfârțitul lui 2020 vine cu vești bune pentru fiica prezentatoarei Andreea Esca. Despre ce este vorba, citiți în articolul de mai jos.
S-a aflat în ce și-a investit Alexia Eram bani câștigați de pe internet. Fiica Andreei esca a făcut o investiție genială. Astfel, sfârșitul anului vine cu vești bune de la Alexia Eram. Fiica celebrei prezentatoare TV Andreea Esca a reușit să-și cumpere primul ei apartament, la vârsta de numai 20 de ani.
Alexia Eram face bani frumoși din activitatea ei susținută pe rețelele sociale, iar acum a considerat că a venit vremea să facă prima ei investiție majoră.
Așa cum era de așteptat, Alexia Eram a dat vestea pe contul personal de socializare Instagram și a filmat deja primul vlog cu noua sa proprietate. ”Sunt foarte mândră că am reușit să-mi cumpăr un apartament. 3 camere, cochet și e al meu! Cu multe economii din proiectele mele, un împrumut de la bancă și un mic ajutor de la părinți, here I am! Sunt fericită și recunoscătoare!”, a scris Alexia pe Instagram.
Apartamentul Alexiei Eram are două dormitoare și un living care se întinde pe două etaje. De asemenea, are o terasă mare la etaj și o terasă mai mică jos.
Frumoasa brunetă, pentru amenajare, a dezvăluit că a ales un stil care îmbină elementele moderne cu cele retro. În plus, pentru că Alexia Eram recunoaște că are ”o obsesie legată de obiectele deco roz”, nuanțele care vor domina în apartamentul Alexiei vor fi gri și roz.
Acum apartamentul este în șantier, însă Alexia Eram le-a dat o idee fanilor despre imaginea finală. Apartamentul va beneficia de multe locuri de depozitare, un dressing generos, la parterul apartamentului, în care vor fi multe dulapuri și neapărat o insulă în mijloc. Nu în ultimul rând, dressingul va fi amenajat în ceea ce era inițial un dormitor mai mic.
De asemenea, dormitorul adevărat este foarte spațios, cu un perete de geamuri care dau în terasa apartamentului și prin care se vede tot orașul. Fiica Andreei Esca a optat pentru o amenajare dinamică a dormitorului, cu televizor și birou, astfel încât acesta nu va fi, cel mai probabil, doar un loc de odihnă.