Cât de inutil e învățământul românesc pentru elevii pe care îi pregătește
Învățământul românesc are fără doar și poate multe lacune, iar incompetența acestuia este vizibilă într-un raport recent al Băncii Mondiale.
Potrivit acestuia, din cei 12 ani petrecuți în sistemul educațional românesc, trei ani și patru luni reprezintă un interval mort, în care elevii nu învață absolut nimic. Rezultatele au fost obținute după ce specialiștii de la Banca Mondială au suprapus rezultatele testărilor internaționale, la care țara noastă participă din 2000, pe durata de studii efectuate până la 18 ani.
Într-adevăr, România nu stă prea bine când vine vorba de testările internaționale (PISA), cu toate că facem mai multă școală decât alte state europene. De fapt, țara noastră este pe ultimul loc din UE, când vine vorba de aceste testări. Analfabetismul funcțional este o altă problemă cu care elevii români se confruntă. Mai precis, 42% din aceștia sunt analfabeți-funcționali, ceea ce ne aduce un alt loc fruntaș rușinos în clasamentele europene.
Nici la capitolul abandonului școlar nu ne descurcăm excelent. În 2016, România era pe locul trei în Uniunea Europeană, înainte de Spania și Malta (fruntașă), potrivit Eurostat.
Banca Mondială nu este singura care are impresia că elevii români pierd ani întregi degeaba la școală. Ștefan Vlaston, președintele Edu Cer, a explicat că cel mai mult timp este pierdut în ultimii ani din gimnaziu și liceu, atunci când elevii învață termeni greoi, de care știu că nu vor avea nevoie pe viitor.
De asemenea, președintele Asociației Edusfera, Tincuța Apăteanu spune că, pe scurt, învățăm mult și prost – aglomerăm programele cu informații teoretice lipsite de aplicabilitate și ne concentrăm prea puțin pe aplicarea noțiunilor în practică.
Cu toate că sistemul de învățământ este ineficient, parlamentarii vor să mărească perioada studiilor obligatorii. Mai exact, parlamentarii vor ca învățământul să devină obligatoriu începând cu grupa mijlocie de la grădiniță, dar și cu ultimii doi ani de liceu (clasele a XI-a și a XII-a).