16 oct. 2018 | 06:15

Topârceanu, ”masacrat” în manualul de clasa a doua: Ce soluție a găsit învățătoarea

Educație
Topârceanu, ”masacrat” în manualul de clasa a doua: Ce soluție a găsit învățătoarea

George Topârceanu este unul dintre poeții clasici ai literaturii române, dar dacă i-ai citi poezia din manualul unic pentru limba română de clasa a doua, ți-ai schimba părerea.

Nu știu dacă a fost o problemă de obținere a drepturilor de autor sau de ignoranță totală, dar precum o melodie remixată prost, o populară poezie a lui George Topârceanu a ajuns să fie ”masacrată” în manualul de clasa a doua. În schimb, reacția învățătoarei care a sesizat problema și soluția la care s-a gândit, este neprețuită.

Partea bună, dacă o putem numi așa, este că poezia Balada unui greier mic nu mai figurează ca fiind de George Topârceanu, ci ”după” George Topârceanu. Pentru un profan, distincția s-ar putea să nu fie foarte clară, dar dacă citești poezia, vei înțelege de ce a fost deranjată învățătoarea Petronela Vali Slavu de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani. Aceasta a simțit nevoia să se descarce pe Facebook.

„Asemeni greierașului din poezie, și eu sunt necăjită! Cine le-a dat dreptul autoarelor manualului să modifice versurile lui Topârceanu? Cum să le cer elevilor mei să memoreze varianta masacrată? Mai ales finalul sună ca naiba”, a scris Petronela-Vali Slavu pe Facebook.
„Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam că o să vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam să mai adun / O grăunţă cât de mică, / Să nu cer de împrumut / La vecina mea furnică, / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Sunt tare mic şi necăjit!”, este varianta din manual.
„Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată / Că m-am dus şi i-am cerut… / Dar de-acuş, / Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit… / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Tare-s mic şi necăjit!”, este varianta corectă.

La finalul postării, învățătoarea a detaliat soluția la care s-a gândit. „Problema de astăzi am rezolvat-o așa: am scos la imprimantă varianta „de”, nu „după” Topârceanu și elevii au lipit-o peste varianta schilodită de niște minți înguste”. Aceasta este doar cea mai recentă problemă cauzată de manualele unice care au fost introduse în acest an în școli cu greșeli semnificative și costuri aferent astronomice.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Victor Ponta, o nouă poză cu Donald Trump. Diversiunea lansată de Realitatea TV, demontată magistral de fostul premier
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro