O nouă zi, o nouă controversă printre vedete! Victimele de data aceasta sunt Smiley și Rona Hartner, ce au trezit interesul fanilor din mediul online. Cântărețul a ținut să facă o postare ce are legătură cu regulile impuse de autorități în contextul pandemic, iar actrița nu s-a putut abține și a reacționat imediat la întrebarea pusă de partenerul Ginei Pistol.
O parte din restricții au fost ridicate de către autorități de curând, dar nu înseamnă că reguli nu mai există. Acest subiect a fost unul extrem de discutat în ultima perioadă, astfel că artiștii au decis să se implice și să discute cu fanii din mediul online despre lucrurile ce îi deranjează. Printre aceștia se numără și Smiley, ce le-a pus tuturor urmăritorilor săi o întrebare.
Mulți români se bucură pentru că nu mai sunt nevoiți să poarte mască în spațiile deschise ce nu sunt aglomerate, iar restricțiile de circulație au fost eliminate, majoritatea magazinelor reluându-și astfel programul normal pe care îl aveau înainte ca pandemia să lovească o lume întreagă. Între timp, Smiley i-a întrebat pe fani când consideră că ar trebui să fie ridicate și celelalte reguli ce au rămas.
„La modul realist, nu ideal, când credeți că încetează absolut toate restricțiile?”, a întrebat Smiley pe Facebook.
Printre cei ce au reacționat la postarea cântărețului se numără și Rona Hartner, ce a susținut că aceste restricții vor mai dura în jur de 7 ani. Comentariul său a născut multe controverse, așa că actrița a ținut să revină cu un alt mesaj în care le explica tuturor că nu a vrut să atragă toată atenția. Aceasta a mărturisit că i s-a adresat lui Smiley, iar faptul că fanii săi i-au răspuns a deranjat-o.
„M-a luat durerea de cap…. vreau doar sa precizez „națiunii” …ca eu am dat un răspuns lui Smiley… nu am decretat o lege și fiindcă nu am timp să răspund la toate mesajele de hateri sau de miștocari…
Am decis să îmi acord un drept la replică pe pagina mea YouTube…într-un video de 10 minute să explic de ce cred/cum și ce…ca văd că dacă îi scriu lui Smiley crede națiunea ca e fandacsie, și sinceră să fiu doar mi-am dat cu parerea …. nu se va mai întampla vă promit!!!! Smiley nu am vrut sa monopolizez atenția pe pagina ta promit să nu mai interacționez niciodată.”, a scris Rona Hartner.