28 mai 2022 | 17:32

Întâlnirea neașteptată pentru înlăturarea lui Vladimir Putin. Scenariile clare pentru ‘deputinizare’

News
Întâlnirea neașteptată pentru înlăturarea lui Vladimir Putin. Scenariile clare pentru ‘deputinizare’
Întâlnirea neașteptată care a avut loc pentru înlăturarea lui Vladimir Putin

Întâlnirea neașteptată pentru înlăturarea lui Vladimir Putin. Ce scenarii sunt în discuție pentru „deputinizare”. Cei mai acerbi critici ai liderului rus s-au întâlnit ieri la Vilnius, capitala Lituaniei, pentru un summit de criză. Acolo, la trei luni de la debutul războiului din Ucraina, actuali şi foşti politicieni, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, dar şi experţi în diverse domenii au vrut să exploreze modalităţi de a pune capăt domniei lui Vladimir Putin, după aproximativ 23 de ani de când se află la putere.

Întâlnirea neașteptată pentru înlăturarea lui Vladimir Putin

Potrivit tabloidului German Bild, conferința a fost inițiată de către ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis. În total, la această întâlnire au participat 70 de persoane, printre care și ruși care locuiesc de mai mult timp în străinătate. Conform unui corespondent Bild, unul dintre aceștia a ținut un discurs în care a comparat regimul liderului de la Kremlin cu regimul lui Hitler din Germania nazistă.

Totodată, un alt participant la această întâlnire a subliniat faptul că Occidentul nu înțelege în totalitate motivele ideologice ale lui Vladimir Putin.

„Putin crede că ruşii sunt superiori etnic faţă de ucraineni. De aceea are dreptul să-i subjuge. Şi de aceea Rusia are nevoie urgentă de „de-putinizare”. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine”, a spus vorbitorul.

Scenariile pentru „deputinizare”

Tabloidul Bild a notat că trei scenarii pentru răsturnarea de la putere a lui Vladimir Putin s-au discutat la această conferinţă. Conform primului scenariu, cel mai puţin probabil, regimul existent se va destrăma, fapt care duce la noi alegeri în ţară.

Al doilea scenariu adus în discuție l-ar reprezenta o lovitură de stat militară, în urma căreia guvernul din Rusia se va slăbi. Al treilea scenariu – experţii şi politicienii sunt de părere că cea mai dureroasă opţiune pentru Federaţia Rusă este o revoltă în masă din cauza foametei şi a sărăciei, fapt care ar putea duce la un război civil în interiorul ţării şi, drept urmare, la căderea regimului Putin.

Vladimir Putin ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pe 24 februarie, Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Azi, în a 94-a zi de război cu Rusia, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că situația din Donbas este „foarte dificilă” și că forțele Moscovei și-au concentrat armata în atacurile din est. Însă în ciuda acestui fapt, Ucraina nu este dispusă să renunțe la teritoriile sale, „nici la Crimeea, nici la Donbas”, potrivit președintelui ucrainean.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Catastrofă de Crăciun. Sute de mii de oameni și-au pierdut viața
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro