Incendiu masiv în Ploiești, la Halele Centrale. Degajare mare de fum, informații de ultimă oră VIDEO

Incendiu masiv în Ploiești, la Halele Centrale. Degajare mare de fum, informații de ultimă oră VIDEO
Incendiu în Ploiești. Detalii de ultimă oră

Un incendiu a izbucnit în cursul zilei de duminică la clădirea Halelor Centrale din municipiul Ploiești. În zonă sunt degajări mari de fum, conform anunțului făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. Incendiul a izbucnit pe strada Vasile Milea, la clădirea Halele Centrale. La fața locului se află deja echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară și o ambulanță. Ce detalii se știu despre incident și cum se prezintă situația acum?

Incendiu în Ploiești: două persoane au fost intoxicate

A izbucnit un incendiu duminică, 24 aprilie, la clădirea Halelor Centrale din municipiul Ploiești. În zonă sunt mari degajări de fum, iar două persoane s-au intoxicat, arată anunțul recent făcut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

ISU Argeș a oferit detalii despre incendiul care a izbucnit pe strada Vasile Milea, la clădirea Halele Centrale. La fața locului au ajuns imediat 6 echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară și o ambulanță. ”Incendiul a fost stins”, au precizat reprezentanții ISU Argeș în jurul orelor 19:00.

Două persoane au fost intoxicate cu fum. Acestea au refuzat să fie transportate la spital. Sursa citată a mai precizat că incendiul s-a manifestat cu o degajare mare de fum pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, iar o persoană a fost evacuată de salvatori. La fața locului au ajuns Ploieștiului, Andrei Volosevici, și viceprimarul Daniel Nicodim. Din fericire, nu sunt raportate victime.

Alt incendiu

Un alt incendiu puternic a avut loc în municipiu pe strada Mimiului, în anul 2018. Pompierii militari au fost în alertă după ce la orele prânzului a izbucnit un incendiu violent la un depozit de mase plastice.

,,Incendiu puternic în Ploiesti, pe strada Mimiului! Pompierii militari sunt în alertă, după ce, la ora 16:07 minute, a izbucnit un incendiu violent la un depozit de mase plastice din municipiul Ploiesti, strada Mimiului.

Focul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 8000 mp de mase plastice si utilaje in interiorul unei hale si in afara acesteia. La fața locului au intervenit, inițial, 4 autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanța SMURD, însă a fost nevoie de suplimentarea forțelor de intervenție cu alte 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autoscara mecanică si o descarcerare.

56 de pompieri militari acţionează pentru localizarea si lichidarea incendiului, respectiv pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative generate de eveniment”, arăta anunțul de pe pagina oficială de Facebook a ISU Prahova.