Medicina românească și, în aceași măsură, literatura românească este în doliu de astăzi. Din păcate, încă un român de geniu a murit departe de țară, Ion Vianu, căruia societatea românească îi este îndatorată. Celebrul medic psihiatru și scriitor s-a stins la vârsta de 90 de ani, în Elveția.
Una din figurile proeminente ale psihiatriei românești, un eminent medic și cadru didactic de specialitate, Ion Vianu, s-a stins din viață la venerabila vârstă de 90 de ani, în cantonul elvețian Vaud, în orașul Morges. Este, din păcate, doliu în România!
Pentru România anilor de tristă amintire, Ion Vianu a însemnat una din multele voci pe care le ascultam la lumina lumânării, la Europa Liberă, iar după anii 90 avea să devină la fel de important și pentru cultura și literatura românească.
Din păcate, vestea despre decesul eminentului medic și scriitor a dat-o nepotul acestuia, fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, într-o postare pe Facebook, într-un text scurt și cuprinzător.
Născut în 1934, la București, puțini poate știu că Ion Vianu a fost fiul celebrului critic literar, poet, și filosof Tudor Vianu, care avea să plece din această lume la vârsta de 66 de ani, pe 21 mai 1964. Fiul său, Ion Vianu, și nepot al lui Alexandru Vianu, un alt important publicist român al acelor vremuri, avea să o apuce pe drumul Filologiei în 1952, studiind la Facultatea de profil din București, până în 1954. Dar, pasiunea sa avea să fie o cu totul altă profesie, cea de medic psihiatru, astfel că îl găsim în 1963 ca preparator în cadrul Clinicii Universitare de Psihiatrie București.
Ulterior, după o lungă perioadă de tatonări avea să intre la facultatea de profil, devenind absolvent al acesteia. În plină perioadă comunistă, și cu multe restricții impuse de regimul lui Ceaușescu, apare mișcarea Paul Goma, Ion Vianu făcând parte din susținătorii acestuia. Dar, ca urmare a implicării în această mișcare, ia decizia de a fugi din România, în 1977, stabilindu-se în Elveția. Semnatar al cartei inițiate de Paul Goma, odată ajuns dincolo de Cortina de Fier, Ion Vianu va deveni una din vocile active ale acelor vremuri, iar platforma care avea să-i ofere această șansă avea să fie postul de radio Europa Liberă.
La 55 de ani își vede unul din vise împlinite, dictatura lui Ceaușescu și regimul comunist dispare, iar după 1990 Ion Vianu va readuce în discuție modul în care vechiul regim se folosea de psihiatrie ca armă politică îndreptată împotriva celor care se opuseseră regimului.
Pe lângă faptul că a practicat, în cele din urmă, meseria de medic psihiatru, publicând o serie de lucrări de cercetare extrem de importante și influente în acest domeniu, Ion Vianu avea să-și arate și calitățile de bun scriitor, astfel devenind unul din importanții exponenți ai literaturii române. Printre romanele scrise de celebrul scriitor, enumerăm romanul autobiografic „Amor Intellectualis”, care avea să fie și premiat, precum și „Necredinciosul”.
A avut și o importantă carieră eseistică, publicând câteva lucrări importante, precum „Blestem și Bnewcuvântare”, ”Apropieri”, sau „Elegie pentru Mihai”. Deși avea să revină de multe ori în România, atât la conferințe de specialitate, sau întâlniri cu alți literați, și-a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Elveția.
Din păcate este doliu în România, s-a stins din viață o altă mare personalitate românească, la venerabila vârstă de 90 de ani.
Dumnezeu Să-l Aibe în paza Sa!