Veste tristă pentru fanii tenisului din România. Cei care o apreciază pe Emma Răducanu vor fi dezamăgiți de decizia luată de britanică.
Jucătoarea Emma Răducanu, locul 22 WTA, a decis să se retragă de la turneul Kremlin Cup, de la Moscova, conform bbc.com.
Cel mai probabil, același lucru se va întâmpla și pentru turneul de la Cluj-Napocat, programat pentru o săptămână mai târziu.
Turneul Kremlin Cup, de categorie WTA 500, are loc la Moscova în perioada 18-24 octombrie.
Emma Răducanu mai are programate turneele Transylvania Open, de la Cluj, între 25 și 31 octombrie, și Upper Austria Ladies Linz, de pe 6 pe 12 noiembrie.
De altfel, Emma Răducanu a făcut o declarație conform căreia există șanse să vină în România la finalul lunii octombrie.
”Am făcut o schimbare în calendarul de turnee și vreau să revin în circuit peste câteva săptămâni”, ar fi declarat Emma Răducanu.
„Din nefericire, a trebuit să fac o modificare în programul turneelor, astfel că nu voi putea juca la Moscova în acest an, dar sper să pot concura acolo, în fața fanilor din Rusia, anul viitor”, a spus Răducanu.
După ce a cucerit titlul de la US Open, pe 11 septembrie, Emma Răducanu a mai jucat un singur meci în circuitul WTA. Ea a pierdut la Indian Wells în fața jucătoarei Aliaksandra Sasnovich, scor 2-6, 4-6. Acum, jucătoarea a rămas fără antrenor.
Sportiva britanică a renunțat la serviciile lui Andrew Richardson. Nici până acum nu și-a găsit un nou antrenor. Se pare că pe lista jucătoarei se află nume precum Darren Cahill, Carlos Rodriguez sau Esteban Carril.
„Am nevoie de cineva cu o experiență superioară, care a mai lucrat cu jucătoare aflate în această situație. Vom avea mult de muncă.
Mi-am dat seama că în această fază a carierei mele, în care întâlnesc din ce în ce mai des jucătoare de top, am nevoie de altcineva alături de mine, de o persoană care a mai trecut prin asta. E greu să ai această discuție cu cineva și să îi transmiți un asemenea mesaj, dar eu de asta am nevoie”, a spus tensimena.