Raluca Dumitru este cea mai nouă concurentă Survivor. Ea a devenit cunoscută datorită postului de asistentă Tv la Antena Stars. Cei care o știu de pe vremea când apărea alături de colegul ei Răzvan Botezatu au observat că vedeta a trecut prin câteva modificări.
Raluca Dumitru a apelat la intervenții estetice, iar acum nu mai seamănă deloc cu personajul care a debutat în televiziune.
Vedeta are câteva intervenții care se pot observa destul de clar, la o privire asupra fotografiilor de dinainte cu ea. Raluca Dumitru, concurenta Survivor, și-a mărit buzele, și-a pus implanturi mamare și a apelat și la câteva proceduri cu botox, care i-au schimbat înfățișarea drastic.
Vedeta a avut probleme grave de sănătate după ce i-au explodat silicoanele. Unul dintre implanturile mamare se spărsese, iar Raluca a avut dureri îngrozitoare.
”Aveam dureri, dar mai ușoare, încă de anul trecut, de prin vară. Am mers la medic, mi-a făcut un RMN, mi-a spus să revin după câteva luni la ujn nou control.
Știam că, deja, implanturile mamare ale mele, care aveau 13 ani, sunt, să zic așa, expirate, dar cum mă dureau puțin și rar, am crezut că totul va fi ok”, ne-a spus Raluca Dumitru, în exclusivitate.
”Am mers din nou la medic, mi s-a mai făcut un RMN și mi-au spus că implantul mamar e spart, că a explodat practic. Nu mai puteam, aveam dureri groaznice după ce s-a spart implantul cu silicon, așa că, imediat, am mers la chirurg”, ne-a mai spus Raluca Dumitru.
Vedeta a plecat din funcția pe care o ocupa la Antena Stars, iar unul dintre motive a fost salariul pe care îl încasa. Fosta asistentă Tv a crezut că i se va mări salariul, însă după o perioadă în care a așteptat să se întâmple asta, a decis să demisioneze.
“Raluca Dumitru avea 500 de euro lunar pentru postul de asistentă la Star Matinal. Ea şi-a dorit de mai multe ori să plece, dar a crezut că treptat i se vor oferi mai mulţi bani. Contractele ei de imagine şi micile prezentări de modă la care era solicitată îi mai rotunjeau veniturile. Răzvan Botezatu avea şi el un salariu mult mai mic decât al altor prezentatori tv. Bote câştiga 700 de euro, pentru un program de lucru de luni până vineri”, au povestit surse pentru Click!, în vara lui 2018.
Raluca Dumitru și Irisha sunt concurentele noi de la Survivor. Cele două intră în echipa Faimoșilor și ambele speră să plece acasă cu marele premiu.