Sofia Vergara se pare că a fost mereu o frumusețe de necontestat. Cum arăta cunoscuta actriță înainte să devină celebră? Imagini nemaivăzute cu fotomodelul din tinerețe!
Sofia Vergara a decis să își aducă aminte de vremurile trecute, așa că a împărtăși cu fanii ei fotografii din tinerețea acesteia din unele din cele mai frumoase escapade ale sale. Vedeta din serialul Modern Family, în vârstă de 47 de ani, arată extrem de diferit cu părul deschis la culoare precum îl purta în tinerețe. Datorită sărbătorilor și a energiei pozitive din jur, dar și a restricțiilor din toată lumea din cauza pandemiei, actrița a decis să călătorească în amintirile sale, dacă altfel nu se poate.
„Sunt atât de ocupată în timpul sărbătorilor încât nu-mi place nimic mai mult decât să mă conectez cu prietenii și familia! Chiar dacă îmi place să merg la #CasaChipiChipi, iată câteva din fotografiile mele preferate ale călătoriilor mele de-a lungul anilor!”
Sofia Vergara
În ceea ce privește serialul în care joacă alături de Ed O’Neill din Family Bundy, se zvonește că s-ar pregăti un sezon de final cu până în 18 episoade cu aceeași distribuție, arată dailymail.co.uk. Sofia se bucură din plin de rolul din producția în cauză pentru că a ajuns chiar să fie nominalizată pentru patru Emmys și patru Globuri de Aur pentru interpretarea ei ca Gloria Delgrado- Pritchett din cadrul proiectului.
Filmografie