Imagini extrem de violente în Craiova. Un adolescent de 17 ani este bătut fără milă de un taximetrist VIDEO

Imagini extrem de violente în Craiova. Un adolescent de 17 ani este bătut fără milă de un taximetrist VIDEO
Adolescent bătut de taximetrist

Imagini incredibile au fost surprinse pe o stradă din Craiova, acolo unde un tânăr de 17 ani a fost bătut crunt de un taximetrist, deoarece nu avea suficienți bani pentru a plăti cursa. Totul a fost filmat de un martor, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.

Adolescent bătut de taximetrist

Tânărul de 17 ani este din Caracal, județul Olt. A luat un taxi, iar când a ajuns la destinație a realizat că nu are toată suma de bani pentru a achita cursa. Șoferul s-a enervat, l-a dat jos din mașină și a început să-l lovească fără milă cu o bâtă. Martori la scene au fost câțiva șoferi, care au început să claxoneze insistent.

În acel moment, taximetristul s-a oprit și l-a lăsat pe adolescent, s-a urcat în mașină și și-a văzut de drum ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Martorii au sunat la numărul unic de urgențe, iar la fața locului au sosit polițiștii și un echipaj medical.

Adolescentul a refuzat să fie transportat la spital sau să primească îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul de ambulanța. Totodată, tânărul a refuzat să depună plângere. Oamenii legii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările, pentru a afla cu exactitate cine este taximetristul.

Profesor cercetat după ce ar fi bătut un copil la școală

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui profesor din Cluj-Napoca, după ce ar fi bătut un elev din clasa a V-a. Cadrul didactic predă istorie la Școala Gimnazială din Negreni. Dascălul de 44 de ani s-ar fi enervat și l-a bătut pe minor.

„La datat de 10 februarie a.c, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, în baza unor date de interes operativ deținute, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Din verificările derulate în cauză a reieșit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Cluj-Napoca, cadru didactic la o unitate de învățământ în comuna Negreni, ar fi agresat fizic un minor în timpul orelor de curs. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împreujurărilor cauzei, precum și a stării de fapt și de drept incidente”, a transmis biroul de presă al IPJ Cluj.

De asemenea, cadrul didactic va fi cercetat și disciplinar, întrucât o anchetă internă a fost deschisă de către Inspectoratul Școlar Județean.