Speak şi Ştefania duc o viaţă plină de lux! Cei doi cântăreţi şi-au arătat vila uriaşă în care locuiesc. Imaginile sunt de neratat.
După participarea la “Asia Express” de la Antena 1, Speak şi Ştefania au devenit unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Mereu sinceri unul cu celălalt, naturali şi amuzanţi, cei doi au câştigat simpatia tuturor telespectatorilor. Aceştia au trăit momente unice în cadrul competiţiei, iar Speak a cerut-o de soţie pe frumoasa cântăreaţă de faţă cu ceilalţi concurenţi. Mai mult, de curând, aceştia au renunţat la apartamentul în care locuiau pentru a se muta într-o vilă uriaşă, în localitatea Cernica.
Casa pe care au ales-o “Libelula” şi Speak este un adevărat palat! Cu trei niveluri şi camere spaţioase, aceştia şi-au amenajat chiar şi un studio pentru a filma şi edita vlogurile postate pe YouTube, dar şi pentru a înregistra piese noi. Din clipul postat de brunetă, se poate observa că, din păcate, curtea nu este foarte mare. Se pare că vila nu este cumpărată de cei doi, ci doar închiriată.
“Casa nu este a noastră, am închiriat-o. Noi avem un apartament tot în zonă, dar am vrut să locuim la casă, am luat-o complet mobilată și am mai contribuit și noi cu câte ceva. Ce am vrut neapărat să avem: gazon, am vopsit gardul, am cumpărat chiar grătar cu cărbuni. Am umblat puțin și la mobilă, pe undeva”, a povestit Speak pentru cancan.ro.
După emoţionanta cerere în căsătorie de la “Asia Express”, toată lumea aşteaptă, cu nerăbdare, să afle când va avea loc marele eveniment. Deşi cei doi aveau de gând să se căsătorească în această vară, pandemia de coronavirus le-a dat planurile peste cap.
“Cred că vara viitoare. Eu și Ștefan am vorbit pentru că încă nu e totul foarte sigur. Am zis că e perioada pandemiei și că nu e ok să facem vara asta. Am zis vara viitoare”, a spus artista, la Antena 1.
Speak şi Ştefania s-au cunoscut în urmă cu trei ani, când “Libelula” a apărut în unul dintre videoclipurile aristului. El a fost şi cel care a făcut primul pas.
”Eu am făcut primul pas în a ne cunoaște, deși eu sunt mai timid. Am fost și eu bărbat o dată. Atunci când îți propui să te combini, nu se întâmplă nimic. Lasă să se întâmple. Pot să îi zic orice partenerului. E prima oară în viața mea când pot să fac asta. Nu m-am simțit niciodată mai în largul meu”, a povestit Speak.