20 iul. 2023 | 12:47

Imagini cu un puternic impact emoțional. Momentul în care un bărbat a început să tragă cu arma înaintea CM de Fotbal Feminin, trei persoane au murit – VIDEO

Sport
Imagini cu un puternic impact emoțional. Momentul în care un bărbat a început să tragă cu arma înaintea CM de Fotbal Feminin, trei persoane au murit - VIDEO

Teroare în cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, cu doar câteva ore înaintea primul meci de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin. Un bărbat a început să tragă cu arma la întâmplare și a făcut mai multe victime. Printre cei care au murit se află chiar și atacatorul. Momentul în care a deschis focul a fost filmat.

Trei oameni au murit și șase au fost răniți, în urma unui atac armat din orașul Auckland din Noua Zeelandă. Atacatorul se află printre cei care și-au pierdut viața

Tensiuni uriașe în orașul Auckland, înaintea meciului Noua Zeelandă – Norvegia, primul duel de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin. La ora locală 7.30, un bărbat a început să tragă cu pușca. Momentul a fost filmat și a ajuns pe rețelele sociale. Atacatorul a omorât două persoane și a rănit șase în zona șantierului unde lucra. După ce a fost reperat s-a închis într-un lift, iar în urma unui schimb de focuri cu forțele de poliție a fost găsit mort, au scris jurnaliștii de la Toronto Sun.

„Nu a fost identificată nicio motivaţie politică sau ideologică pentru împuşcături şi, prin urmare, nu a existat niciun risc pentru securitatea naţională.

Nu va exista nicio schimbare a nivelului de ameninţare la adresa securităţii Noii Zeelande, dar va exista o prezenţă sporită a poliţiei în oraş”, a declarat premierul neo-zeelandez Chris Hipkins, care a precizat că CM de fotbal feminin se va desfășura conform planului.

Autoritățile au precizat că bărbatul avea antecedente violente, dar că avea autorizație să lucreze în acel șantier. Nu este clar care este motivul care l-a determinat să facă acest gest și dacă a dorit să pornească acest atac în ziua unui eveniment important sau dacă a fost vorba de o răzbunare sau de un moment de rătăcire.

„Un agent a fost împuşcat în timp ce încerca să se lupte cu atacatorul, iar patru civili au răni de gravitate moderată până la critică. Suspectul se afla sub arest la domiciliu, dar avea o scutire pentru a lucra pe şantierul de construcţii unde au avut loc împuşcăturile, iar incidentul probabil are legătură cu munca sa acolo.

Bărbatul avea antecedente de violenţă în familie, dar nu a existat nimic care să sugereze că prezenta un risc de nivel ridicat. Individul nu avea un permis de port-armă”, a spus și comisarul poliţiei neo-zeelandeze, Andrew Coster.

Campionatul Mondial de Fotbal Feminin se desfășoară în Australia și Noua Zeelandă începând de astăzi, 20 iulie, până pe 20 august. Incidentul de la Auckland nu va schimba orarul competiției. Poliția a împânzit orașul, iar localnici s-au speriat când i-au văzut pe polițiști înarmați.

Sursa Foto: Toronto Sun

Parteneri