Imagini cu chilia lui Visarion Alexa unde femeile ar fi fost agresate! Așa cum se întâmplă de fiecare dată, când sunt astfel de situații, apar lucruri, care mai de care, mai interesante. Este și cazul fostului paroh, Visarion Alexa, acuzat că ar fi abuzat sexual mai multe femei. În ultimele zile au apărut noi mărturii care-l acuză și mai mult de acest lucru. Au apărut informații și despre chilia lui Visarion Alexa unde femeile ar fi fost agresate.
Cazul de abuz sexual, în care este implicat Visarion Alexa, se pare că mai are mult până să se finalizeze. Deși, în primă fază acesta nu recunoștea acuzațiile, se pare că în cele din urmă lucrurile au șieșit la iveală.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei certifica faptul că Visarion Alexa își recunoștea vina, iar procurorii demarau dosarul penal. Acum se așteaptă ca acesta să ajungă pe masa judecătorilor, dar lucrurile nu se opresc aici.
Zilele trecute, noi mărturii sub anonimat vin să pună și mai multă presiune pe fostul paroh, extrem de popular pe rețelele de socializare. Presa a preluat imediat aceste mărturii, informații care nu fac altceva, decât să-i determine pe procurori să ancheteze și mai adânc situația. Deși exclus din a mai face suljbe, și din funcția de paroh, Visarion Alexa își așteaptă procesul, fiind pus sub control judiciar.
Avizi după senzațional și lucruri ascunse, parte din reporterii de investigație au descoperit și chilia lui Visarion Alexa unde se presupune că femeile ar fi fost agresate de acesta. Conform imaginilor publicate, spațiul era plin de icoane și fotografii, conform mărturiilor unora din victime, preluate de Libertatea.ro.
Astăzi chilia din lemn nu mai există, fiind demolată, ca urmare a unui proces de reabilitare a bisericii unde acesta fusese paroh. De altfel, românii poate își vor aduce aminte de chilia lui Visarion Alexa.
În 2019, într-un reportaj difuzat de PRO TV în cadrul emisiunii „România Te Iubesc!”, Visarion Alexa era filmat în chilia despre care astăzi se spune că ar fi fost locul unde victimele fuseseră agresate.
Până la această oră, conform probatoriului, ar fi cel puțin 6 victime care ar fi fost agresate, în cazul celei care depunea și reclamația, lucrurile petrcându-se în perioada 2010-2016.