România pitorească, uneori e plină și de bizarerii. De la zone turistice și până la oamenii care locuiesc pe aceste frumoase meleaguri. Un astfel de caz, bizar este și cel al unui bărbat învelit într-un sac.
Locuitorii stațiunii Durău sunt obișnuiți cu animalele sălbatice din munții Ceahlăului să mai apară pe drum. Dar cu o astfel de bizarerie cam greu. Recent unii locuitori au observat un moment, cel puțin straniu, dacă nu bizar. Un bărbat, de aproximativ 32 de ani, megând prin stațiune, învelit într-un sac de rafie.
Da, ați citit bine. Locuitorii speriați au apelat la la 112, în zorii zilei de 2 noiembrie 2020, și au reclamat bizarul bărbat învelit într-un sac, dar care pe sub acesta nu avea nimic. Era gol pușcă și desculț și se plimba prin stațiunea Durău. Poliția s-a deplasat în stațiune, unde, într-un final, l-au descoperit pe bizarul bărbat învelit într-un sac, și au demarat procedura de anchetă.
Comunicatul emis relatează faptul că individul de 32 de ani, era pare-se sub influența alcoolului. Ar fi mers nu mai puțin de 30 de kilometrii, de la locul unde și-ar fi abandonat mașina. Este vorba de satul Izvorul Muntelui, la poalele masivului Ceahlău.
Vizibil sub șoc termic, jandarmii au apelat la medici pentru a-i stabiliza starea de sănătate și de evita alte complicații. Cert este că aventura bărbatului, una bizară, a pus pe gânduri populați din stațiune, cât și autoritățile.
”Intervenţia jandarmilor montani din Durău din 2 noiembrie 2020 a survenit ca urmare a unei sesizări telefonice din partea unui cetăţean. Ăn jurul orei 7:30, au identificat în staţiune un bărbat de aproximativ 32 ani din Bicaz, căruia îi lipseau articolele vestimentare. Era acoperit doar cu o pânză de sac, dezorientat, dar conştient. Până la sosirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă, jandarmii aflați la fața locului au reuşit să îl acopere cu o folie termoizolantă. I-au oferit un ceai cald şi l-au convins să rămână în maşină, la căldură”, se spune în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.
Concuzia este că alcoolul nu face bine. Mai ales când te aflii într-o astfel de situație ca a acestui bărbat învelit într-un sac. Tot răul spre bine în cazul bărbatului aflat sub influența lui Bachus. Așa că mare grijă ce faceți când plecați la drum, e bine să evitați consumul excesiv de alcool.