Așa tată, așa fată. Alessia, fiica marelui Ilie Năstase, l-a făcut foarte mândru pe tatăl său. Ce a reușit tânăra, la numai 18 ani, este incredibil. Ce veste extraordinară i-a dat Alessia fostului campion mondial la tenis masculin. Nasty a mărturisit tot, nu s-a putut abține.
Ilie Năstase este mândru nevoie mare de fiica sa Alessia. Frumoasa tânără va începe, din toamnă, cursurile uneia dintre cele mai prestigioase facultăți din Europa. Alessia a fost admisă la The Paris American Academy, acolo unde va studia Artele Frumoase pentru următorii patru ani, lucru care l-a emoționat foarte tare pe fostul mare tenismen al României.
Celebrul afacerist le-a mărturisit jurnaliștilor de la Playsport că este foarte mândru de reușitele fiicei sale, despre care este convins că va avea o carieră de succes în domeniul artelor. Ilie Năstase a îndrumat-o pe fata lui, încă de mică, spre o carieră de tenis, sperând ca Alessia să-i calce pe urme într-o zi, dar destinul a avut alte planuri pentru fiica fostului campion al sportului alb.
Când m-a sunat fiica mea, Alessia, recunosc că m-a lăsat fără cuvinte. Nu m-am așteptat la așa ceva, deși știu că e talentată până peste cap! Alessia a avut profesor de desen încă de la patru sau cinci ani. În fiecare zi lucra câte două sau chiar trei ore la desen. Şi vă mai spun că e stângace!
Pentru o scurtă perioadă de timp a cochetat şi cu tenisul şi eram foarte curios să văd ce se va alege. Fiind şi stângace în tenisul de câmp cred că ar fi putut ieşi ceva. Din păcate, nu i-a plăcut tenisul şi l-a abandonat. Dar nu şi desenul, după cum se vede. Cred că va ajunge foarte departe, veţi vedea!, a declarat Ilie Năstase, emoționat, pentru playsport.ro
Deși este fericit că fiica lui va pleca să studieze în capitala Franței, Nasty are un singur regret, acela că a vândut, acum mulți ani, apartamentul cu patru camere pe care-l avea în Paris, locuință care i-ar fi priit de minune, acum, Alessia, pentru a se stabili fără griji în Franța. Cu toate acestea, fiica lui Ilie Năstase și-a liniștit tatăl, spunându-i că va împărți un apartament cu o prietenă bună.
„Nu mai am casa din Paris, acum ar fi fost foarte utilă, dar Alessia va avea unde să stea. Va locui alături de o prietenă foarte bună. Am înțeles că pleacă încă din august, fiind anul universitar e precedat de o perioadă de două săptămâni în care noii studenţi se pot adapta mai ușor la condițiile de acolo și e foarte bine că se întâmplă asta.
O să merg și eu la ea, din când în când, dar sunt sigur că mama ei o va veghea cu mare atenție. Nu am nicio îndoială că se va simți minunat la Paris.”, a completat fostul campion al României pentru sursa citată.