Ilie Năstase a fost foarte afectat de moartea Reginei Elisabeta a II-a. Fostul lider ATP și-a amintit că a jucat de multe ori la Wimbledon având în tribune membrii familiei regale și l-a lăudat pe cel care va domni sub numele de Charles al III-lea, într-un interviu exclusiv acordat impact.ro. Noul rege al Marii Britanii are o casă în România, în comuna Viscri.
Ilie Năstase a fost tulburat de vestea că Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Fostul lider al clasamentului profesionist a jucat de multe ori la Wimbledon având în tribune membrii familiei regale. Au fost și meciuri la care a vebit chiar regina. Se știa despre ea că este pasionată de sport și că în afară de echitație apreciază foarte tare meciurile de fotbal și de tenis. Mărturie stau zecile de fotografii de la competiții importante.
„Moartea reginei m-a luat prin surprindere. Pentru mine a fost mereu un sentiment aparte să joc pe iarba londoneză, privit de figuri regale din loja reginei. Nu pot descrie în cuvinte. Îmi pare foarte rău!”, a spus Ilie Năstase pentru impact.ro.
Ilie Năstase a vorbit foarte frumos și despre noul rege al Marii Britanii. Acesta va domni sub numele de Charles al III-lea, iar fostul jucător de tenis a amintit că este un mare prieten al României. Are chiar și o casă în comuna Viscri, iar de multe ori pleacă în excursii în țara noastră.
„Tradiții cum au englezii sunt unice! Pentru români, noul rege, Charles, e mai mult decât un prieten. Omul acesta e îndrăgostit de Romania. Am înțeles asta din discuțiile purtate, dar și din modul în care a vorbit în ultimele decenii despre România. Nu avem bani să-l plătim pentru câtă publicitate ne-a făcut!”, a mai spus Năstase.
Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani. A fost încoronată pe 6 februarie 1952 și a fost regina celor 15 state care fac parte din Commonwealth: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.