La finalul meciului cu Norvegia, scor 0-4, Ianis Hagi a avut o reacție foarte vehementă la adresa lui Mirel Rădoi. Tânărul atacant a taxat tactica aleasă și practic a dat vina pe selecționer pentru eșecul drastic din Liga Națiunilor. Doar că ieșirea sa nu a fost deloc apreciată de oamenii importanți din fotbalul românesc. Mai mulți au criticat cuvintele lui Hagi jr., mai ales că veneau după o prestație modestă. Mirel Rădoi i-a dat și el răspuns lui Ianis Hagi. Iar Dănuț Lupu nu s-a ferit de cuvinte și a lansat un atac fără menajamente la adresa lui Ianis.
„Ianis a greșit, Rădoi i-a dat mereu încredere și l-a lăudat după fiecare meci. Cred că Ianis a fost influențat să facă declarația aia, dar nu mă întrebați de cine. Nu era normal ca el să facă acea declarație, în contextul în care Rădoi l-a ajutat mereu și a încercat să îi dea încredere. Sigur că lui Rădoi i-au fost adresate cuvintele astea. Ianis n-a jucat nimic în meciul ăla. Dacă juca ceva, atunci putea să vorbească. Dar când nu joci nimic și mai și vorbești, eu cred că devii penibil”, a declarat Lupu la Digi Sport.
Ianis Hagi a fost printre cei mai slabi jucători de pe teren în partida cu Norvegia, scor 0-4. A jucat 64 de minute, timp în care a pierdut 10 baloane. Dintre care trei chiar în propria jumătate. A avut zero driblinguri reușite, din trei încercate. A avut doar 75 la sută procentaj al paselor reușite, din 36 de încercări. Cel mai slab la acest capitol din întreaga echipă. Și, în ciuda acestor cifre, a fost foarte agresiv în declarații la finalul meciului.
„Întrebați-l pe selecționer de ce nu am avut ocazii. Când alergi 3-4 minute după minge și după aia îți vine la picior, ce să faci cu ea? Ce poți să faci? Să scoți un fault, să încerci să mai întrerupi meciul și să îți revii. Alergând după minge, când o ai la picior nu mai poți face nimic. Îți pierzi energia, suflul. Suntem la început de drum, cu un nou selecționer, probabil că încă nu am reușit să aplicăm pe teren ce ni se transmite de pe margine”, a declarat Ianis Hagi la acel meci.