Ianis Hagi revine ca titular pentru Glasgow Rangers, în partida pe care protestanţii o dispută contra lui St Mirren. Românul a fost lăsat pe bancă în Europa League, contra lui Leverkusen, dar experimentul nu prea a dat roade. Rangers a jucat mult mai bine după introducerea lui Ianis. Ce-i drept, decarul echipei naţionale a fost şters în prima etapă, contra lui Aberdeen. De data aceasta, pe Ibrox, împotriva lui St Mirren, o adversară accesibilă, Ianis poate avea o prestaţie care să îi dea încredere.
Cert este că Ianis Hagi este deja un favorit al fanilor lui Glasgow Rangers, iar conducerea vicecampioanei din Scoţia profită din plin. Românul este vedeta programului de meci tipărit pentru duelul cu St Mirren, care se joacă de la aceadtă oră. Ianis şi-a făcut echipă din cei mai buni coechipieri de la echipele pe la care a trecut: Viitorul, Fiorentina, Genk şi Rangers. Dar şi de la echipa naţională a României.
Ianis hagi's top team pic.twitter.com/YHVQpFStKI
— RangersSpareTickets? (@rangers_spare) August 9, 2020
Iată cum arată primul 11 al coechipierilor ales de Ianis Hagi: Tătăruşanu – Tavernier, Chiricheş, Astori, C. Ganea – Băluţă, Arfield, Marin – Ilicic, Defoe, Zarate. Există şi câteva alegeri surprinzătoare făcute de Ianis Hagi. Cristi Ganea este un jucător care traversează o perioadă mai puţin fastă a carierei. Surprinde şi alegerea lui Defoe. Englezul este un jucător care a strâns inclusiv meciuri la echipa naţională, dar în prezent nu este titular la Rangers. Golgheterul echipei de pe Ibrox este Alfredo Morelos, pe care Ianis nu l-a menţionat.
Partida dintre Glasgow Rangers şi Aberdeen se joacă pe Ibrox, cu un număr limitat de spectatori. Ianis Hagi a avut o prestaţie destul de bună în prima repriză. Rangers a deschis scorul în minutul 24, după autogolul lui McCarthy. Celtic va juca şi ea astăzi, pe terenul lui Kilmarnock.