Ianis Hagi nu este afectat după ce Mirel Rădoi l-a „retrogradat” la echipa naţională de tineret. Cel puţin la nivel declarativ, fotbalistul lui Glasgow Rangers este foarte motivat. Vrea să ajute reprezentativa U21 să se califice din nou la Campionatul European. Pentru asta este nevoie de o victorie cu reprezentativa similară a Danemarcei. Partida decisivă va avea loc marţi, 17 noiembrie, ora 20:30, la Ploieşti.
„Fericit să fiu din nou aici, mândru să reprezint din nou România şi motivat să dau tot ce am mai bun. Meciul cu Danemarca are o importanţă uriaşă pentru noi, ne dorim enorm să ne calificăm la Euro U21. Am mai fost la un turneu final cu naţionala de tineret şi am simţit acea energie unică a unei competiţii importante. Suporterii naţionalei merită să se bucure din nou. Hai, România!”, a scris Ianis Hagi pe pagina sa de Facebook.
Ianis Hagi a fost în lotul primei reprezentative în ultima perioadă, dar relaţia sa cu Mirel Rădoi s-a deteriorat. Tânărul fotbalist a fost titular în partidele cu Irlanda de Nord, Islanda şi Norvegia, dar de fiecare dată şi primul schimbat. Ianis a izbucnit la finalul jocului de la Oslo, pierdut de „tricolori”, scor 0-4. A criticat fără menajamente tactica aleasă de Mirel Rădoi.
Rădoi i-a răspuns imediat, la fel de agresiv. Iar apoi a decis să nu îl convoace la prima reprezentativă pentru meciurile cu Belarus, Norvegia şi Irlanda de Nord. Într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o astăzi,Rădoi a insistat că nu este vorba despre un conflict cu Ianis Hagi. Despre care spune că a mers la „tineret” la rugămintea lui Adrian Mutu. În condiţiile în care România U21 are un meci decisiv. Asta în ciuda faptului că Dennis Man, un alt jucător important de la U21, a fost luat la naţionala mare.
„Noi la naţionala de seniori nu l-am antrenat pe Dennis Man. Trebuie să cunoască şi el principiile pe care le avem aici. Iar Ianis Hagi era şi el convocat la prima reprezentativă dacă Adi Mutu spunea că nu are nevoie de el. Dennis, nefiind până acum aici era normal să facă parte din lotul naţionalei mari. Repet, dacă Ianis nu făcea parte din planul tactic al lui Adi Mutu atunci era şi el la echipa mare”, a declarat Rădoi.