14 ian. 2021 | 21:29

Ianis Hagi i-a dat o ‘palmă’ lui Steven Gerrard. Jurnaliștii scoțieni au elucidat misterul

Știri generale
Ianis Hagi i-a dat o ‘palmă’ lui Steven Gerrard. Jurnaliștii scoțieni au elucidat misterul
Jurnaliștii scoțieni au elucidat misterul lui Ianis Hagi

După momentul dificil prin care a trecut în luna noiembrie, Ianis Hagi a revenit printre titularii lui Rangers. Fiul lui Gică Hagi a repetat prestațiile remarcabile de la începutul stagiunii.

Ianis Hagi i-a dat o ”palmă” lui Steven Gerrard

Așadar, după ce Steven Gerard l-a ținut o perioadă pe banca de rezerve, acum Ianis Hagi este cel mai periculos pentru porțile adversarilor din acest sezon al primii ligi din Scoția, arată o statistică realizată de Modern Fitba și publicată pe site-ul oficial al clubului Viitorul.

Mai exact, statistica se bazează pe fazele de joc care pot duce la înscrierea unui gol. Aici au fost luați în considerare mai mulți jucători ofensivi care au evoluat cel puțin 1.000 de minute. Așadar, topul este condus de Ianis Hagi cu un index de 0.30, urmat de colegii săi de la Rangers, Ryan Kent și Joe Aribo, care au un index aflat cuprins în intervalul 0.20 – 0.25.

Rangers, favorită la titlu

Contribuția unor jucători ca cei menționați mai sus a făcut ca Rangers să fie favorita la titlul din acest sezon, în fața echipei Celtic, care a câștigat ultimele nouă ediții din campionat. Astfel, după 23 de etape, echipa lui Steven Gerard este lider, cu 65 de puncte. Celtic are cu 21 de puncte mai puțin, însă are cu trei meciuri mai puțin jucate.

În cele 20 de meciuri jucate, Ianis Hagi a reușit să înscrie 3 goluri și are 8 assist-uri în acest sezon din prima ligă a Scoției.

Ianis Hagi, mesaj manifest pentru un român

Fiul lui Gică Hagi a devenit foarte cunoscut în lumea fotbalului. La 22 de ani, Ianis Hagi, jucătorul echipei Glasgow Rangers a postat o rețea de socializare un mesaj de susținere pentru un alt sportiv român. Acesta i-a fost profesor de sport în școala generală.

”Sunt mulți români ale căror nume poate nu vă spun nimic, însă performanțele lor sunt uriașe. Paul Georgescu este unul dintre ei și tocmai a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun înotător din lume în ape deschise.
Paul Georgescu mi-a fost profesor de sport în școala generală; e un om extraordinar de ambițios și un adevarat profesionist. S-ar bucura mult dacă l-ați putea susține cu un vot aici >>> https://bit.ly/3pYaAbh”, a fost mesajul postat de Ianis Hagi pe Facebook.

După ce a finalizat primul său Ice Mile în apă de 3,02 ° C într-o piscină din România, Paul Georgescu a călătorit în Golful Hanusse, Antarctica, unde a stabilit un record mondial Zero Ice Mile în 0,0 ° C apă și 2,0 ° C aer în 22 minute 44 secunde și apoi a finalizat Porțile de Fier de 104 km ale înotului Dunării, scrie site-ul unde poate fi votat.

 

 

 

Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea
Digisport.ro
Istoria neștiută a Gării de Nord din București. De ce a vrut Ceaușescu să o dărâme
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Capital.ro
Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur explică motivul pentru care se circulă extraordinar de bine
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
România, OBLIGATĂ să mărească taxele și impozitele. Ce biruri li se mai pun românilor
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro