Glasgow Rangers a disputat vineri primul meci după o perioadă de patru luni de pauză. Ianis Hagi a fost titular în victoria împotriva celor de la Hamilton, scor 2-1. Golurile vicecampioanei din Scoția au fost marcate de Calvin Bassey, un fundaș adus în această vară de la Leicester, și Alfredo Morales. Ianis a avut o prestație bună, a fost activ în faza ofensivă și a lovit bara în prima repriză cu un șut din afara careului.
Pentru Ianis Hagi urmează o deplasare în Franța, acolo unde Glasgow Rangers va juca în cadrul Veolia Cup. Competiție la care mai sunt înscrise Lyon, Nice, dar și rivala Celtic Glasgow. Rangers va avea primul meci cu Lyon, pe 16 iulie, iar două zile mai târziu o va înfrunta pe Nice. După revenirea din Franța, formația lui Ianis Hagi va mai avea programate alte două partide amicale. Un duel cu Motherwell, pe Ibrox, pentru ca ultima adversară a protestanților să fie Coventry, formație din League One, a treia ligă engleză.
În prima etapă a campionatului din Scoția, Glasgow Rangers va avea un meci dificil, pe terenul celor de la Aberdeen. Pentru ca marele derby împotriva celor de la Celtic să fie programat pentru 17 octombrie, în deplasare. Rangers are un meci important și în Liga Europa, returul contra celor de la Bayer Leverkusen. Pe 6 august se joacă partida din Germania. A fost 1-3 în tur, dar Rangers încă mai speră într-o minune și un meci cu Inter Milano sau Getafe în sferturile de finală.
Ianis Hagi a fost împrumutat în iarnă de Rangers, de la Genk. Scoțienii au achitat la începutul acestei luni 3,5 milioane de euro pentru un transfer definitiv. Ianis are zece selecții pentru echipa națională a României, fără să marcheze vreun gol.