Astrele vin cu noi previziuni pentru cele 12 semne ale horoscopului. 5 dintre zodii urmează să aibă un noroc aparte pe plan financiar. Care sunt norocoșii? Te afli printre ei?
Astrele vin cu noi previziuni pentru planul financiar al celor 12 semne. Unii dintre nativi se vor bucura de o surpriză consistentă chiar la final de săptămână. Mai exact, este vorba despre un bonus considerabil care nu strică niciodată, mai ales în preajma sărbătorilor când sunt atâtea de cumpărat. Unii urmează să cheltuiască banii pe cadouri, alții într-o excursie unde să se relaxeze după o perioadă foarte încătcată, iar câțiva dintre ei îi vor păstra pentru zile negre. Cu toate astea, sunt veniți mai mult decât bine în acest sezon. Care sunt zodiile norocoase?
Rac
Nativul acesta este real un paradox. Îi place opulența, adoră lucrurile scumpe, de lux și de bun gust, cumpără fără să se gândească în avans cu ce rămâne, iar banii trag la el ca un magnet. În timp ce alții ar putea să sărăcească lejer cu un astfel de stil de viață, el face cumva și o duce tot bine.
Balanță
Nu e vreo surpriză că se află în acest top, pentru că e foarte responsabil, își ia munca în serios și-și apreciază timpul altfel față de cum o fac alții. Nu cheltuie banii pe lucruri care să nu-i trebuiască odată și odată și strânge pentru zile negre sau doar ca să aibă o bază în spate. Acestea urmează să se bucure de o sumă frumoasă în weekend-ul 19-20 decembrie. Astrele spun că această zodie găsește întotdeauna o soluție pentru a-și mări veniturile prin diferite moduri. Diplomația și felul în care faci strategii și dai directive te aduce mai aproape de un contract pe care-l așteptai deja de o bună vreme.
Gemeni
Ai noroc la bani și în acest final de săptămână te bucuri de o sumă pe care să poți să o cheltuiești liniștit pe cumpărăturile de Crăciun. Te gândești la o excursie sau o călătorie de afaceri care se va putea prelungi în ceva distractiv și liniștit pentru tine.
Fecioară
Știi cum să faci bani. Muncești foarte mult pentru a-i obține, înțelegi care e responsabilitatea fiecărui fapt și gândirea ta la rece, inteligentă și strategică e de mare ajutor. De asemenea, acum ai oportunitatea să cunoști anumite persoane influente care te pot ajuta să mărești sumele la care deja te-ai gândit.