Cine cere Guvernului explicații despre Autostrada Unirii

Cine cere Guvernului explicații despre Autostrada Unirii
Guvernul, tras la răspundere pentru Autostrada Unirii

Patru organizații de infrastructură cer Guvernului României explicații cu privire la faptul că nu se respectă legea privind Autostrada Unirii și amenință că vor da Executivul în judecată. Asociațiile i-au trimis o scrisoare premierului în care sunt solicitate documente care să arate modul în care se aplică legea în legătură cu autostrada Iași – Târgu Mureș.

„Dacă documentele cerute de noi sunt în diferite stadii de elaborare (sau în procedură de atribuire a contractelor care au ca obiect elaborarea lor), vă solicităm să ne transmiteţi calendarul executării acestor documente şi sumele estimate pentru fiecare în parte, astfel încât să se aibă în vedere întregul obiectiv.

Vă rugăm, de asemenea, să precizaţi numărul de kilometri al obiectivului de investiţii Autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, deoarece la această dată se discută despre două lungimi: 311,066 de kilometri (conform studiului de fezabilitate) sau 318,8 de kilometri (conform Masterplanului General de Transport)”, se arată în scrisoarea trimisă Vioricăi Dăncilă de Asociaţiile „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Moldova vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” și „Pro Infrastructură.”

Guvernul, tras la răspundere pentru Autostrada Unirii

Organizațiile de infrastructură vor să știe dacă există cereri de finanțare din fonduri europene pentru Autostrada Unirii și nu exclud posibilitatea să dea Guvernul în judecată.

„Referitor la decizia Guvernului României de a ignora construcţia Autostrăzii A8 prin utilizarea fondurilor europene (investiţia e decontabilă până la 85% din total) pentru tronsonul de 68 de km Leţcani-intersecţie DN2 Soci, vă rugăm să ne transmiteţi documentele oficiale prin care statul român a notificat Comisia Europeană în contextul utilizării exclusive a Parteneriatului Public-Privat.

Considerăm că cererea noastră este perfect îndreptăţită, întrucât nu cunoaştem nici intenţia de abordare a creditelor externe, şi nici a fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, este evident că Ministerul Transporturilor a depăşit cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de Lege, neiniţiind sau nefăcând public niciun document necesar pentru realizarea obiectivului”, se mai arată în scrisoare.