21 ian. 2022 | 08:01

Greva STB continuă și vineri. Bucureștiul, o nouă zi cu trafic îngreunat

News
Greva STB continuă și vineri. Bucureștiul, o nouă zi cu trafic îngreunat
Greva STB

Sunt vești crunte pentru mii de călători din Capitală. Conducerea STB a confirmat faptul că sunt puține șanse ca cetățenii să folosească mâine transportul în comun de suprafață. Un comunicat al STB anunță că „personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru.”

Mii de bureșteni nu au cu ce ajunge la muncă

UPDATE: Greva STB continuă și astăzi, pentru a doua zi, astfel că, bucureștenii nu au la dispoziție, la primele ore ale dimineții, niciun mijloc de transport în comun. În urmă cu puțin timp, șeful STB a transmis un mesaj prin care le comunică angajaților că își periclitează locul de muncă. Acesta îi îndeamnă pe oameni să revină la muncă și să ia în considerare disconfortul creat bucureștenilor.

„Din păcate suntem în aceeași situație ca și ieri, suntem deschiși dialogului. De asemenea, ne cerem scuze din zona metropolitană pentru evenimentele recente. Vom face tot ceea ce e posibil, suntem deschiși dialogului pentru a relua activitatea. Există o sentință care trebuie pusă în aplicare imediat.

Angajații își periclitează locul de muncă din cauza unor jocuri. Trebuie să fim conștienți cu toții că așa cum oamenii plătesc serviciile transportului local, la fel și angajații au obligații. Îmi doresc ca fiecare angajat să apeleze la conștiința proprie.

Există trei vehicule pe traseu (…) În acest moment executorii merg la fiecare sediu pentru afișarea deciziei instanței iar azi instanța se va pronunța pe legalitatea acestei greve (…) Căutăm soluții care să nu pună presiune pe bugetul Capitalei care oricum e foarte afectat de subvențiile la căldură, dar și de alte lucruri care vin din trecut (…)”, a  a transmis Adrian Criț, directorul STB, la Digi24.

„Sper ca bucureștenii să înțeleagă eforturile pe care le depunem”

„Suntem la sfârșit de săptămână, sper ca bucureștenii să înțeleagă eforturile pe care le depunem, căutăm calea dialogului cu sindicaliștii, mergem cu mesaj către angajați că trebuie să îndeplinească fișa postului. Bucureștenii nu au greșit cu nimic, unii lideri de sindicat au provocat acest dezastru.

Îmi cer scuze în numele STB pentru ce s-a întâmplat. Putem să luăm măsuri împotriva celor care au provocat asta, o analiză împreună cu cetățenii este binevenită, să vedem dacă ne dorim în continuare această gaură neagră sau să ne îndreptăm spre digitalizare și eficientizare?”, a transmis Adrian Criț, directorul STB, la Digi24.

Sindicaliștii cer demisia șefului STB

Înainte de intervenția șefului STB,  Mihai Trancă a pus pe speaker telefonul, moment în care mai mulți sindicaliști cereau în cor demisia șefului STB, reproșându-i că se folosesște de manipulări.

 ”Demisia! În secunda doi din care își dă demisia (Adrian Criț, șeful STB, n.red.) ne întoarcem pe traseu (…) Să se termine cu manipulările că nu suntem atât de idioți. Ca să pui în executare o sentință, trebuie motivată. Mai durează până se pune în executare”, a declarat acesta.

Vești crunte pentru mii de călători

ȘTIRE INIȚIALĂ: Personalul implicat în protestele de joi refuză să reia activitatea, deși instanţa a dispus suspendarea grevei, astfel că Societatea de Transport Bucureşti (STB) susține că există posibilitatea ca grevă să continue şi mâine. STB mai susține că ignorarea deciziei judecătorești aduce cu sine „răspunderea penală pentru personalul implicat în această acțiune” și face apel la „simțul de responsabilitate al angajaților”, cărora le solicită să reia imediat activitatea.

Deși mâine se va vedea exact cum vor sta lucrurile, se pare că intenția unor șoferi ar fi aceea de a nu ceda, așadar, cel mai probabil, greva se continuă și vineri, 21 ianuarie 2022. Angajații STB solicită: o creștere salarială de 10 la sută, condiții de muncă mai bune, demisia conducerii actuale.

Tribunalul Bucureşti a admis azi cererea STB de suspendare a grevei

Reamintim că Tribunalul Bucureşti a admis, azi, cererea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, cu dispoziția ca activitatea în transportul public din București să fie reluată.

„Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs.

Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru.

Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune”, semnalează reprezentanţii societăţii, într-un comunicat de presă.

În dimineața acestei zile, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, pe fondul nemulţumirilor de faptul că cererile salariale nu au fost soluţionate.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
„Chiar n-ar fi trebuit să port asta”. Motivul pentru care Kate Middleton regretă ținuta aleasă de Crăciun, în 2019. FOTO
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Chiftele din cartofi și ciuperci. Le poți savura cu pilaf de post și murături
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Acum nimic nu-l mai poate opri. Are prima șansă
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CUTREMUR în POLITICĂ! CINE AJUNGE la GUVERNARE!
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro