28 aug. 2022 | 10:00

Greşeala pe care o fac toate gospodinele când curăţă ardeii copţi. Ce trebuie să faci cu ei imediat ce îi scoţi din cuptor

Diverse
Greşeala pe care o fac toate gospodinele când curăţă ardeii copţi. Ce trebuie să faci cu ei imediat ce îi scoţi din cuptor
Cum se curăță ardeii copți, de fapt. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi mult timp decojindu-i. Trucurile la care apelează gospodinele.

Tuturor ne place să mâncăm iarna zacuscă sau alte conserve preparate special pentru sezonul rece. Însă munca din spatele preparării acestor feluri de mâncare nu este întotdeauna ușoară. În fapt, nu este vorba despre efectuarea unor activități dificile din punct de vedere fizic, ci despre a investi foarte mult timp în ele. Află în rândurile următoare cum se curăță ardeii copți, de fapt, pentru a nu te obosi peste măsură.

Ce faci cu ardeii după ce i-ai copt

De-a lungul timpului, gospodinele au împărtășit tot felul de secrete sau trucuri care te scapă de munca grea când vine vorba despre decojirea ardeilor. Nu sunt grele și nici nu implică foarte mult timp. Durează doar câteva secunde pentru a le face ca la carte și vei scăpa de toată greutatea curățării legumelor pentru zacuscă.

O primă metodă pentru a curăța ardeii mai ușor și mai rapid are legătură cu momentul coacerii. Ardeii nu se curăță niciodată imediat după ce au fost scoși de la copt. Aceștia trebuie, mai întâi, să fie acoperiți cu o foaie de aluminiu. Se păstrează astfel timp de mai multe minute.

În interior, legumele vor fi pătrunse de abur și, astfel, procesul de decojire al acestora va fi mai simplu. După câteva minute de păstrat în folie de aluminiu, ardeii copți vor fi curățați de coajă. Procesul va fi mult mai ușor decât ai fi crezut.

Cum se curăță ardeii copți cel mai ușor

De asemenea, înainte de a-i coace, pentru a nu pierde timp la curățarea lor, poți unge ardeii cu puțin ulei de măsline. Acest secret te va ajuta să îndepărtezi coaja de pe legume mai ușor. În loc de ulei de măsline poți folosi și ulei de avocado, dacă îți place cel din urmă mai mult. Varianta clasică este, însă, cea inițială.

Sarea este importantă în procesul de coacere a legumelor, în general. Dacă pui la foc legume care ulterior trebuie să fie decojite, presară sare peste acestea și acoperă-le cu o folie de plastic. Experții în bucătărie recomandă ca ardeii copți să fie păstrați la înăbușit pentru aproximativ 20 de minute. Astfel, vor fi mai ușor de decojit.

Citește și: Trucul banal prin care cureți cel mai rapid ardeii copți. Ai încercat această metodă?

De obicei, decojirea ardeilor copți trebuie să se facă deasupra unui vas cu apă rece. Degetele de la mâini trebuie să fie întotdeauna umezite când coaja legumelor este îndepărtată. Nu trebuie, însă, ca ardeii copți să fie puși sub jetul de apă. Chiar dacă vi se pare că învelișul exterior poate fi eliminat cu ușurință, acest obicei conduce la pierderea aromei legumelor.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro