Punem pariu că nu știai asta. Care este greșeala pe care o fac toți românii atunci când mănâncă brânzeturi. Specialiștii trag un semnal de alarmă pentru toți cei care sunt gurmanzi și nu numai. Câte grăsimi conține brânza față de carne și ce ne recomandă medicii nutriționiști.
Brânzeturile au reprezentat, dintotdeuna, o mare slăbiciune a românilor. Indiferent că vorbim despre preparate tradiționale precum cele de telemea, brânză de vaci, urdă, caș, sau cele puțin mai fistichii de genul brânzeturilor cu mucegai, aceste alimente dau un gust excepțional mâncării și se pot consuma pe post de aperitiv sau gustare la orice oră din zi.
Specialiștii în nutriție și alimentație sănătoasă avertizează românii asupra consumului exagerat de brânzeturi, în special atunci când urmează o dietă sau pur și simplu vor să piardă câteva kilograme în plus. Medicii spun că este de preferat să consumăm carne slabă, preparată la grătar sau cuptor, în loc de brânzeturi atunci când dorim să slăbim. Mai mult de atât, se pare că brânza conține mai multe calorii decât ceafa de porc.
„Foarte multă lume se păcălește dând la o parte carnea de porc și puiul cu piele, e același lucru din punct de vedere al cantității de colesterol, sau alegând brânzeturi în locul cărnii. Dar dacă alegem brânzeturi maturate foarte tari, ne alegem și cu multe grăsimi saturate. Proporția între carne și legume ar tebui să fie foarte importantă, obișnuim să mâncam 2/3 carne și 1/3 legume, ar trebui inversată. În orice alegere alimentară să fie 1/3 carne și 2/3 legume.”, a declarat dr. Laura Ene, medic primar boli de nutriție pentru stirileprotv.ro.
Conform medicului specialist, brânzeturile maturate tari conțin 45% grăsimi saturatem, asta înseamnă că felie subțire de telemea conține mai mult de 300 de kilocalorii din totalul de 1700 – 2200 cât sunt necesare organismului zilnic.
Cu toate acestea, brânzeturile au și ele rolul lor. Cercetătorii americani de la Iowa State University arată că persoanele care consumă brânzeturi alături de un pahar de vin au observat un impact mai mare al acestora asupra acuității congnitive. Se pare că brânza este recomandată în cazul persoanelor vârstnice care au probleme cu memoria, deoarece proprietățile sale funcționează precum lecitina pentru memorie.
Asta nu este tot. Specialiștii ne sfătuiesc să mâncăm brânzeturi în special în sezonul rece, deoarece împiedică bacteriile să intre în organism și îți protejează sistemul digestiv pe timp de iarnă.