28 mart. 2022 | 17:58

Greşeala care îţi goleşte rezervorul maşinii atunci când circuli în oraş. Detaliul pe care îl ignoră şoferii

News
Greşeala care îţi goleşte rezervorul maşinii atunci când circuli în oraş. Detaliul pe care îl ignoră şoferii
Cum să economisești cât mai mult combustibil

Prețul combustibilului a crescut enorm de mult în ultima vreme. Dacă ar fi să comparăm cu ultimii ani, este deja dublu. Din fericire, există anumite metode prin care putem economisi combustibil, chiar și cu până la 10%.

Cum să economisești combustibil

Unul dintre cele mai importante lucruri care influențează consumul de combustibil este stilul de condus. De exemplu, unii șoferi accelerează mașina foarte des și brusc, iar atunci când trebuie să oprească frânează la fel de brusc. Acest lucru are un impact negativ asupra consumului de combustibil.

De asemenea, presiunea cauciucurilor este foarte importantă. Poate părea o prostie, însă anvelopele ar trebui să aibă presiunea exactă indicată de către producător. În cazul în care aceasta este, de exemplu, cu 0,5 bari sub valoarea recomandată de producător, consumul va crește. Există și excepții atunci când autovehiculul este încărcat puternic sau clima este mai rece.

Filtrul de aer poate influența și el consumul de combustibil al mașinii noastre. Știm cu toții că folosirea aerului condiționat generează un anumit consum de combustibil mai ridicat, însă este necesar să cunoaștem cel mai eficient mod de utilizare.

În primul rând, trebuie să luăm în considerare starea filtrului de aer. Dacă acesta nu este într-o stare optimă de funcționare, are loc o reducere a puterii motorului, ceea ce duce automat la creșterea consumul de combustibil.

Sfaturi pentru a consuma mai puțin combustibil

Un alt sfat care v-ar putea ajuta să consumați mai puțină benzină sau motorină este să opriți motorul în timpul opririlor lungi. Atunci când mașina se află la ralanti se încălzește, iar pe viitor, motorul se deteriorează și va consuma mai mult combustibil. Oprirea motorului la anumite ore poate fi o economie minimă pe zi, dar pe termen lung este ceva care se observă. De exemlu, o mașină la ralanti cheltuiește 0,5 litri pe oră.

Cum am spus și mai sus, stilul de condus reprezintă unul dintre cei mai importanți factori atunci când vrem de economisim combustibil. Un alt sfat ar fi să evitați să turați motoul cât mai mult. De asemenea, menținerea vitezei prin activarea cruise control este o modalitate de a menține o viteză uniformă la călătoriile mai lungi, așa cum am menționat anterior, pentru a consuma mai puțin.

Atunci când cruise control este activat în treapta superioară, motorul, pentru a menține o turație constantă, va accelera cât mai mult posibil. În acest fel, mașina va consuma mai mult. În acele momente este mai bine să accelerezi suficient, să recuperezi viteza la următoarea coborâre și, în acest fel, să conduci cât mai eficient și să economisești mai mult combustibil.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Documentul care le făcea viața grea românilor. Totul se schimbă din 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro