Gigi Becali a „bătut în cuie” primul „11” de la FCSB. Încântat de evoluția formației în partida cu CSU Craiova, latifundiarul i-a „servit” antrenorului Dinu Todoran componența echipei ce va trebui să se regăsească în teren la următoarele meciuri. Joi, 29 iulie, de la ora 16.00, roș-albaștri vor susține partida retur contra celor de la Sahtior Karagandi. Întâlnirea va avea loc, însă, în Armenia, la Erevan, din cauza problemelor cauzate de pandemie în Kazahstan.
Gici Becali s-a decis asupra titularilor de la FCSB. Duminică seara, vicecampioana a trecut într-o manieră categorică de CSU Craiova cu 4-1. Dincolo de scor, prestația elevilor antrenați de Dinu Todoran l-a entuziasmat chiar și pe Gigi Becali. Acesta s-a și grăbit să anunțe viitoarea formulă de echipă, așa cum o concepe el. Și, se știe, dorința lui Gigi Becali este poruncă la clubul roș-albastru.
Nu mai știu de când n-am mai jucat atât de bine, dar eu am fost mulțumit și de meciurile cu Botoșani și Șahtior. Moruțan s-a mutat la Domnești și are foarte mare valoare acum. Doar am vrut să-l atenționez. N-are cum să lipsească din primul 11.
O să joace Olaru și Moruțan interi, Coman în stânga, Tănase vârf, Tavi Popescu în dreapta. Și Olaru între Cordea și Moruțan”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Gigi Becali este din nou sigur că echipa sa nu poate fi învinsă. El a stabilit deja și tactica de joc viitoare, ce se bazează pe posesia mingiei.
Când e mingea numai la tine, n-ai nevoie să te aperi. Eu zic că echipa asta nu mai poate fi învinsă, e prea puternică. Suntem ucigători cu mingea la noi! Cu CFR poate va fi și mai rău decât a fost cu Craiova! Vom schimba apărarea acum, pentru că jucăm din 3 în 3 zile. Alexandru Crețu va rămâne punct fix. Da, l-am adus pe Vinicius. Nici Crețu, nici Vucur nu dau cu capul. Până nu găsesc unul care să dea cu capul, nu mă opresc!”, a declarat Gigi Becali, conform sursei citate.
El a explicat și motivele transferului fundașului Paulo Vinicius de la CFR Cluj. Fotbalistul brazilian de 36 de ani a câștigat 4 titluri cu echipa din Gruia, dar rămăsese jucător liber de contract.
Când iei unul liber, te mai interesează dacă mai poate? Riști 180.000 de euro. Trebuie să avem lot mare ca să facem față. Probabil că vor juca Vinicius cu Alex Crețu. Dar îi vom schimba. De exemplu, fundașii laterali vor fi schimbați joi, vor juca Vali Crețu și Radunovic”, a mai spus Becali, conform aceleiași surse.