Gigi Becali s-a enervat după ce a auzit că UEFA a amendat FCSB cu 50.000 de euro. Oficialii forului european au considerat că la returul „dublei” cu Saburtalo Tbilisi, din tribunele Arenei Naționale s-au auzit scandări rasiste. Patronul speră să nu iasă scandal și la meciul cu Dunajska Streda.
Gigi Becali calculează, în fiecare zi, „la centimă”, bugetul FCSB și încearcă să facă reduceri: vinde jucători, aduce fotbaliști cu contracte mai mici și renunță la foarte multe cheltuieli. Uneori și fanii îi dau planurile peste cap.
La returul cu Saburtalo, din turul precedent, a fost spectacol în tribune și un meci electrizant, doar că o bună parte din suma de 550.000 de euro câștigată, după „dubla” cu formația din Tbilisi, s-a dus pe năzbâtiile fanilor. Oficialii UEFA au auzit scandări rasiste din tribune și au amendat clubul cu 50.000 de euro. Gigi Becali este foarte nervos și se teme că va fi mai rău la partida retur cu Dunajska Streda.
„Ce să îi mai zici, ce să îi mai spună, nu i-a spus? Acum o să jucăm cu ăștia, le-a suspendat și peluza, deci peluza e suspendată. Acum jucăm cu ăștia, ăștia-s unguri, poate iar spun aia cu «afară cu ungurii din țară». Cine știe ce mai zic, de o să jucăm fără suporteri.
Pentru ce să scandezi, mă? Nu am văzut să se strige prin Anglia așa, cum să zici cu «ungurii afară din țară», că e țara lor și asta, cum să scandezi așa, să iei bani, amenzi? Mai zic eu așa cu Orban, că e glumă, ambiție”, a declarat Gigi Becali.
Reacția patronului vine la doar câteva zile după ironiile la adresa lui Viktor Orban. Presa maghiară a vorbit pe larg despre acest subiect, iar „Nemzeti” a scris despre Gigi Becali că este „agresiv și xenofob”.
FCSB înfruntă Dunajska Streda, joi, 11 august, în returul din turul trei preliminar din Europa Conference League. Echipa lui Nicolae Dică a câștigat cu 1-0 primul meci desfășurat în fața unui stadion în care suporterii au adus o mulțime de steaguri maghiare.
De altfel, clubul din Slovacia primește anual finanțare de la guvernul Ungariei, iar premierul guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a venit la câteva partide de fotbal găzduite de MOL Arena.