Gică Hagi a pus mâna pe o sumă colosală. Ce a vândut de la Viitorul de s-a îmbogățit fostul mare fotbalist din Generația de Aur a fotbalului românesc. Managerul FC Viitorul a știut cum să se orienteze și a dat lovitura. Câți bani a câștigat Gheorghe Hagi în ianuarie 2021.
Gică Hagi a dat lovitura încă de la începutul anului 2021. Luna ianuarie i-a adus o căruță de bani managerul de la FC Viitorul. Cum a reușit să se îmbogățească regele fotbalului românesc? Simplu. Gică Hagi a primit o sumă fabuloasă după ce a acceptat oferta bunului său prieten Dan Petrescu, actualul antrenor de la Kayserispor, căruia i l-a vândut pe cel mai bun marcator de la FC Viitorul, olandezul Kevin Luckassen, în vârstă de 27 de ani.
După ce Gică Hagi a reușit să-i transfere pe Gabi Iancu la echipa Akhmat Grozny, în Rusia, pentru suma frumușică de 500.000 de euro şi Virgil Ghiţă va semna la Ferencvaros pentru 800.000 de euro, iată că patronii echipei antrenate de Dan Petrescu vor plăti un milion de euro pentru a-l avea pe Kevin Luckassen la Kayserispor. Gică Popescu, președintele FC Viitorul a declarat că se bucură de transferul lui Kevin Luckassen către echipa antrenată de Dan Petrescu și speră că acesta va avea rezultate excelente la Kayserispor.
„Sper să-l ajute pe Dan Petrescu să facă rezultate bune. A plecat! Încă nu a semnat. Trebuia să facă vizita medicală și probabil dacă totul e ok, în seara asta va semna”, declara Gică Popescu pe 29 ianuarie, în exclusivitate, pentru fanatik.ro.
Ce a vândut de la Viitorul Gică Hagi de s-a îmbogățit. După ce a semnat contractul cu Kayserispor, olandezul Kevin Luckassen a devenit primul fotbalist adus de Dan Petrescu din Liga 1, după ce l-a pierdut pe Damjan Djokovic, care a fost transferat la Rizespor, echipa antrenată de Marius Șumudică. În Liga 1, Kevin Luckassen a înscris 5 goluri la Poli Iași și 9 goluri pentru Viitorul.
„Bun venit, Kevin Luckassen! Clubul nostru a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu atacantul. Îi dorim mult noroc lui Kevin la clubul nostru!”, au declarat oficialii echipei Kayserispor într-un comunicat oficial, urându-i bun venit olandezului în echipa din Turcia.
Olandezul Kevin Luckassen l-a înlocuit pe Denis Alibec, care a fost accidentat grav în timpul partidei cu Istanbul Bașakșehir. Atacantul român a fost accidentat în minutul 77 și scos de pe teren. Acesta a fost transportat la un spital din Barcelona unde a suferit o intervenție chirurgicală. Operația a fost un succes, însă Alibec va lipsi pe tot parcursul sezonului.